INTERVIU cu Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”

Vă rugăm să ne dați mai multe detalii despre Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor” susținut de Corul Madrigal săptămâna aceasta și despre spectacolul de la Alba Iulia.

Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”:

Turneul național „Săptămâna Patimilor” vine oarecum la cererea publicului, pentru că de ceva ani nu am mai apucat să ajungem în țară cu Concertul Extraordinar de Paște și publicul nostru național ne-a amintit asta în nenumărate rânduri. Noi am răspuns, pentru că suntem în contact foarte apropiat cu spectatorii și urmărim feedbackul pe care îl primim pe canalele noastre de comunicare. Așadar, am decis ca anul acesta, în 2022, sărbătoarea Paștelui să o facem în țară, mai precis la Arad, Timișoara, Alba Iulia și Cluj-Napoca, cu nu mai puțin de patru Spectacole Extraordinare „Săptămâna Patimilor. Ne bucurăm foarte mult să fim alături de fanii noștri și de iubitorii muzicii Madrigalului, iată acum și în Alba Iulia, vineri, 15 aprilie, de la ora 19:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Prin ce este deosebit acest eveniment de alte concerte ale Corului Madrigal?

Spectacolul „Săptămâna Patimilor” care, iată, în sfârșit și la Alba Iulia, pune împreună atât sunetul inconfundabil și spiritul Corului Madrigal, cât și detalii care țin de spectacol și care înfrumusețează și îmbogățesc toată atmosfera. Avem scenografie special realizată pentru acest spectacol, cu un uimitor decor colosal, care se mută pe scena Casei de Cultură. Avem actori care intervin, avem efecte speciale, avem lumini, practic este o trecere de la tradiționalele concerte organizate de Madrigal, la adevărate spectacole, în care sincretismul artelor aduce în fața publicului un produs cultural de calitate și transmite o energie foarte foarte puternică, mai ales că ne aflăm în Săptămâna Patimilor catolică și reformată și în ajunul Săptămânii Patimilor ortodoxe.

Care este conceptul acestui spectacol pascal?

Spectacolul „Săptămâna Patimilor” aduce un concept scenografic nou pentru România, semnat de Vladimir Turturica, cu un design de lumini foarte, foarte special, magic aș putea spune, semnat de Alin Popa și cu în regia subsemnatului. Nu vreau să vă dezvălui foarte multe lucruri din ce se va întâmplă pe scenă, dar la ceea ce trebuie să vă așteptați e că veți pătrunde în Cetatea Ierusalimului. Momentul ultimei săptămâni din viața Mântuitorului îl veți trăi cu siguranță cu mare intensitate. Atât bucuria inițială a intrării în Ierusalim, cât și Învierea Mântuitorului vor fi resimțite foarte puternic, odată pe marginea repertoriului ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal și apoi având la bază toată scenografia și jocul actorilor Corneliu și Pavel Ulici. Cei doi tineri actori sunt cei care vor aduce în sală pentru public Sfânta Scriptură, texte biblice originale, pentru ca spectatorii să poată urmări mult mai îndeaproape firul epic al acestei atât de importante săptămâni din viața omenirii.

De ce credeți că e necesară această înnoire a tradiționalelor concerte cu public ale Corului Madrigal?

Ultimii ani au fost foarte buni pentru Corul Madrigal și ne-au pus într-o lumină foarte frumoasă, iar tradiționalele concerte au fost transformate în adevărate spectacole. În anul 2020, premiera spectacolului „Ave Maria” – cu participarea lui Marius Manole, dublat de spiritualitatea specifică sărbătorii și de intervenția copiilor din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth – a prins un contur excepțional și a reușit să aducă publicului o nouă viziune despre sărbătoarea din 15 august. Ulterior, în 2021, chiar aproape de sfârșitul pandemiei, și evenimentul de Crăciun a luat altă turnură, în momentul în care doi actori renumiți, Ofelia Popii și Marius Turdeanu au venit alături de Corul Madrigal și copiii din corurile Cantus Mundi, să aducă spiritul sărbătorilor de iarnă puțin altfel decât se aștepta toată lumea. A fost un spectatol plin de spiritualitate, de energie, de simbol, încărcat de tot ceea ce înseamnă de fapt Madrigalul pentru Crăciunul românesc.

Ei bine, asta se întâmplă și acum la sfintele sărbători pascale și asta se va întâmpla și în viitor, la evenimentele pe care le vom lansa anul acesta, pentru că noi credem că sincretismul artelor este mai important decât orice în momentul de față pentru public, iar valoarea pe care o are Madrigalul se potențează foarte bine și intră frumos în lumina reflectoarelor atunci când există scenografie, când există și arta actorului și design de lumină și așa mai departe.

Cum sunt create aceste adevărate evenimente culturale?

Baza a tot ceea ce facem atunci când pornim într-un proiect la Madrigal este conducerea muzicală, pentru că mai presus de orice, este muzica. Muzica este cea care scoate cuvântul din indistincția unității.

Acesta este punctul de pornire de fiecare dată când începem un nou proiect, când lucrăm la un nou produs cultural: începem comunicarea cu conducerea muzicală a Corului Madrigal, dirijorul principal, Anna Ungureanu și dirijorul secund, Cezar Verlan. Mai departe urmează comunicarea cu întreg corul, un ansamblu foarte foarte sensibil. Vorbim de o comunicare foarte frumoasă, mai ales că avem de-a face cu cel mai tânăr Madrigal din istoria sa, cu cea mai mică medie de vârstă avută vreodată. Fiecare membru al Madrigal este total dedicat scopului comun și visează în aceeași direcție cu mesajul spectacolului, ceea ce este foarte important. Pentru că dincolo de sunet, spre public pornește o energie foarte frumoasă, pornește un spirit, pornesc niște impulsuri care se întorc prin aplauze și prin alte energie. În sala de spectacol, dincolo de senzația sonoră, există și ceea ce simte spectatorul.

Apoi intervine restul echipei, scenografia, regia, luminile, toate conlucrează pentru că iată se adună laolaltă toate energiile frumoase și visul devine unul realizabil. Aici nu este vorba numai de zona artistică sau de realizator, ci și de echipa tehnică din spate, care este o o legiune de oameni extrem de dedicați, de la organizatorii de turneu, la oamenii care se ocupă de artiști la hoteluri sau cei care montează și demontează decorurile și așa mai departe. Toată această echipă este senzațională, iar eu sunt foarte mândru să fac parte din ea și să am onoarea de a o conduce, motiv pentru care le și mulțumesc tuturor și îi susțin în toate visele pe care le vom avea împreună. Sunt sigur că vom lucra foarte frumos în continuare.

Ce ne puteți spune despre Programul Național Cantus Mundi? Am văzut că vor fi coruri de copii din Alba Iulia care vor cânta vineri alături de Madrigal.

Madrigalul ajunge anul viitor la frumoasă vârstă de 60 de ani. Obiectivele noastre se îndreaptă în permanență spre viitor și asta înseamnă Programul Național Cantus Mundi, inițiat de dirijorul Ion Marin. Cantus Mundi este un program vizionar, un program care schimbă România, care, cu ajutorul cântului coral educă și formează și, mai ales, leagă punți între toate comunitățile, atât cele defavorizate, cât și cele avantajate. Cantus Mundi este mijlocul prin care integrarea socială găsește în cântul coral cel mai bun liant, cea mai bună soluție. Cantus Mundi este un Program național condus în România de Leila Popovici, care a adunat până acum mai bine de 1.670 de coruri, care cântă în același glas și care înțeleg că orice barieră de comunicare este depășită cel mai frumos atunci când cântăm împreună și când facem echipă pe scenă – mai ales alături de idolii lor din Corul Madrigal.

Ei bine, în acest context, de când sunt la conducerea Corului Madrigal, nu a existat nici un concert al ansamblului care să nu aibă alături copii din corurile Cantus Mundi. La Alba Iulia pentru Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor” au fost selecționate să participe alături de Corul Madrigal patru coruri, aproape 200 de copii.

Este o bucurie să îi vezi cum reacționează când sunt pe scenă și performează. Este foarte important să facem în așa fel încât, de fiecare dată, copiii noștri să fie puși în lumina reflectoarelor și să fie apreciați pentru eforturile pe care le depun în slujba culturii, în slujba muzicii. Atunci când sunt pe scenă și primesc aplauze, copiii încep să simtă cât de importanți sunt și cât de apreciați sunt. Acesta este cel mai bun motor pentru dezvoltarea lor și pentru a le construi perspective pentru viitor.

Așadar, alături de Corul Madrigal, Cantus Mundi va ransmite prin corurile din Alba Iulia: Hristos a Înviat.

Ce mesaj aveți pentru publicul din Alba Iulia?

Vă așteptăm cu drag joi, 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor la Spectacolul „Săptămâna Patimilor”, unde Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, împreună cu coruri de copii Cantus Mundi din Alba Iulia vor aduce spiritul sărbătorilor pascale și însemnătatea Săptămânii Mari pe scenă, unde sunetul, împreună cu luminile, cu arta actorului, cu vocile copiilor vor fi principalele mijloace prin care emoția adevărată, bună va fi prezentată în aer timp de mai bine 70 de minute. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de frumusețea artei spectacolului și să să ne aducem aminte DE CE sărbătorim Paștele și ce s-a întâmplat în acea Săptămână Sfântă pentru omenire.

Împreună cu echipa Madrigal – Cantus Mundi vă urăm să aveți parte de o săptămână luminată, alături de sunetul inegalabil al Corului Madrigal!

Despre Redacția ProAlba 40110 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*