INTERVIU Alin Ignat, Prim-vicepreședinte TNL România

Domnule Ignat, vă propun să începem printr-o scurtă analiză a rezultatului alegerilor europarlamentare, la nivel național dar și local. Vă rog… 

În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru invitația de a acorda acest interviu. Rezultatul alegerilor din 26 mai este, evident, o bucurie pentru noi, liberalii, dar, dincolo de asta, el ne transmite și un mesaj de responsabilizare, de asumare, de schimbare a unor abordări în politica românească. Sigur, PNL a obținut un scor istoric la nivel național și este, pentru prima dată după ‘90, pe primul loc în preferințele cetățenilor. Pentru asta trebuie să le mulțumim, dar aprecierea noastră trebuie să se reflecte în ceea ce facem de azi înainte. Dincolo de scorul bun pe care l-am obținut, luptând cu guvernarea PSD, se află o nouă provocare, raportarea la rezultatul partidelor noi de pe scena politică. Am convingerea că avantajul PNL în fața acestor partide este că are resursă umană tânără, dar și de calitate, oameni care nu sunt doar fețe noi, dar care sunt și profesioniști, pregătiți și responsabili. Noutatea sau tinerețea nu sunt suficiente în niciun domeniu, dar însoțite de calități veritabile, ele pot da societății liderii de care are nevoie. La Alba, situația PNL e și mai bună, iar victoria a fost, ca de fiecare dată, categorică, scorul de aproape 47% punând filiala noastră pe locul 2, după Sibiu, în topul rezultatelor obținute de partidul nostru în întreaga țară. Și cu această ocazie, atu-ul PNL Alba a fost Mircea Hava, un om pentru care vorbește performanța în administrație din ultimii 25 de ani. În aceste condiții, putem spune că munca tuturor colegilor în această campanie a fost mai ușoară pentru că am avut ce să le spunem oamenilor cu care am stat de vorbă zi de zi.

În ultimul timp circulă o mulțime de informații care acreditează ideea că ar urma să ocupați unul dintre fotoliile de viceprimar la Alba Iulia. Adevărat sau fals?

Mă bucur că îmi puneți această întrebare și poate ar fi fost corect ca și cei care au lansat ideea să mă fi întrebat la rândul lor, înainte de a o promova. Vă spun cu sinceritate, dumneavoastră și prin intermediul ProAlba și oamenilor care au încredere în mine, că este o temă falsă, iar cei care au făcut un subiect din asta cunosc, probabil, acest lucru, dar au considerat că e o chestiune care servește jocurilor politice pe care le fac. Nu am un obiectiv din a ocupa postul de viceprimar al municipiului, cred mai degrabă că pot genera proiecte și soluții pentru comunitate dintr-o altă postură. Mai mult, cred că între colegii mei din Consiliul Local există oameni bine pregătiți și potriviți pentru acest post și nu mă feresc să vă spun că am convingerea că prietenul și colegul meu, Raul Tudorașcu, este varianta cea mai bună pentru această funcție.

Nu neg faptul că, de curând, am purtat o discuție legată de intenția dumneavoastră de a candida pentru un post de parlamentar. Ce îmi puteți spune, concret, la acest moment?

Așa este. Zilele trecute mi-am depus candidatura, în cursa internă, pentru alegerile parlamentare din 2020 pentru că cred că pot aduce plus valoare în procesul de legiferare din Parlamentul României, pentru că cred că pot fi o voce pentru antreprenorii români și pentru toți cetățenii care vor să trăiască într-o societate guvernată de legi simple și clare, de norme care să le organizeze activitatea și nu să le-o îngreuneze. Vreau să merg în Parlament pentru a munci, folosindu-mi cunoștințele juridice și experiența de business, pentru un cadru legislativ firesc și corect, pentru instituții reformate și readuse în slujba oamenilor. Candidez, domnule Cobusneanu, pentru că cred că e momentul, iar dacă în 2020 colegii mei și PNL vor considera că merit să îi reprezint în fața oamenilor, va fi o onoare și îi asigur că o voi face cu seriozitate, cu dedicare și profesionalism.

Care ar fi cele mai importante proiecte ale dvs din postura de deputat sau, de ce nu, poate chiar senator ?

Legislația din România este astăzi extrem de stufoasă, învechită și, în multe cazuri, desuetă. Sunt atât de multe domenii în care e nevoie de simplificare, e nevoie de claritate. Sunt atât de multe instituții care funcționează după legi din perioada comunistă, iar oamenii se lovesc de astfel de norme astăzi, în 2019. Am convingerea că pot contribui la regândirea, la reașezarea acestor lucruri. Chiar în aceste zile, colegii mei, deputații Mara Mareș și Robert Sighiartău, au depus, în Parlament, la inițiativa mea, un proiect de lege privind plata indemnizațiilor pentru concediul medical al angajaților. Astăzi suntem în situația în care angajatorii români cheltuie de două ori pentru aceste indemnizații, o dată prin contribuțiile la asigurări sociale și a doua oară prin plata indemnizației pentru primele 5 zile de concediu medical al angajațiilor. Este absurd. Proiectul nostru prevede ca plata pentru primele 5 zile de concediu medical să rămână în sarcina statului și să fie susținută din contribuțiile pe care angajatorul deja le plătește pentru asta. Iată, o situație absurdă pe care o aducem la normalitate. Mă preocupă, în aceeași măsură, probleme locale pentru care mă voi lupta dintr-o eventuală postură de parlamentar. Una dintre ele este starea deplorabilă a drumurilor din Apuseni, unde  zona este extrem de ofertantă din punct de vedere turistic, dar infrastructura nu ajută la atragerea turiștilor. Reabilitarea DN 75, de exemplu, trebuie să fie o prioritate pentru orice guvernare. Așadar, proiecte există deja, iar implementarea lor va fi mult mai ușoară și rapidă din postura de parlamentar.

Cu siguranță sunt voci care ar spune că nu aveți suficientă experiență politică. E motivul pentru care vă propun să ne vorbiți puțin despre activitatea și funcțiile pe care le ocupați în partidul din care faceți parte.

Experiența politică fără profesionalism, pregătire temeinică, onestitate și seriozitate nu reprezintă prea mult, așa cum vă spuneam mai devreme și despre tinerețe. Nu e normal să fii într-o funcție sau pe o listă doar pentru că ai experiență sau, dimpotrivă, doar pentru că ești tânăr sau om nou în politică. Poate până mai ieri aceste lucruri păreau o normalitate, dar după 26 mai nu cred că partidele își mai pot permite o astfel de abordare. Sunt membru PNL de 13 ani, iar în privința funcțiilor deținute în partid, pot să vă spun că sunt prim-vicepreședinte al Tineretului Național Liberal din 2017 și vicepreședinte PNL Alba Iulia din același an.  În cadrul TNL, am desfășurat, alături de colegii mei, numeroase evenimente și programe de pregătire pentru tineri, dintre care amintesc “Smart Administration Summer Camp”, o dezbatere națională aflată anul acesta la a doua ediție, Școala de Vară “Youth in Europe”, Gala Premiilor TNL “Mircea Ionescu Quintus”, cu participarea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Școala de la Sighet, un eveniment emblematic al TNL, etc. Împreună cu partenerii noștri de la Fundația “Konrad Adenauer”, ne-am pregătit, pe diferite domenii, în cadrul Programului de Excelență în Politică, iar cu ajutorul OMV-Petrom, participăm, de două ori pe an, la Academia pentru Tineri Lideri Politici. Așadar, Tineretul Național Liberal își pregătește constant resursa umană, așa încât să putem da PNL lideri autentici și de perspectivă. Pe plan local, îmi desfășor activitatea în Consiliul Local al municipiului Alba Iulia, unde sunt președinte al Comisiei de Buget.  

Dacă ar fi să numiți câteva persoane cărora le datorați activitatea politică de până acum, pe cine ați nominaliza?

Din 2016 fac parte din echipa primarului Mircea Hava în Consiliul Local și astfel am avut ocazia să învăț de la unul din cei mai performanți primari din România. Șansa de a lucra îndeaproape cu un adevărat profesionist în administrație a contribuit decisiv la dezvoltarea mea ca om politic pentru că lângă un astfel de lider evoluezi inevitabil, trebuie doar să îți dorești și să muncești să ții pasul. În această echipă am reușit să ajung cu sprijinul lui Florin Roman care m-a susținut pentru un loc eligibil pe lista de consilieri locali ai PNL, la alegerile din 2016. Tot Florin a fost cel care m-a propus pentru prima dată pentru o funcție politică în 2014, când m-a susținut pentru poziția de purtător de cuvânt al PNL Alba Iulia. Îi mulțumesc și cu această ocazie. Trebuie să vorbesc aici și de președintele Ludovic Orban, omul căruia îi datorăm, în bună măsură, victoria pe care PNL a obținut-o la alegerile europarlamentare. Acest succes istoric al partidului nu s-ar fi putut realiza fără un leadership eficient și de calitate. Cred că Ludovic Orban este un exemplu de urmat, iar mulțumirea noastră pentru tot ce face trebuie să se materializeze în sprijinul pe care să îl livrăm echipei lui, echipei care ne-a confirmat că este demnă de toată încrederea noastră. Nu pot să nu o nominalizez aici și pe Mara Mareș care a reușit să revoluționeze Tineretul Național Liberal, aducându-l în prim planul scenei politice și construind aici o echipă de lideri pentru prezentul și viitorul PNL. Mara este un om care luptă cu adevărat pentru promovarea tinerilor în politică, dar mai ales pentru formarea și pregătitea lor înainte de toate. O apreciez pentru energia ei, pentru curajul și dorința de a schimba în bine felul în care facem politică. O influență esențială a avut și are Violeta Alexandru, fost Ministru, actualmente consilier personal al președintelui Ludovic Orban. Am avut bucuria să lucrez cu Violeta în cadrul Programului de Excelență în Politică susținut de Fundația Konrad Adenauer și pot spune că este unul din cei mai buni profesioniști ai PNL, dar și un om de foarte bună calitate, ingrediente care o fac, cred eu, un lider fără de care viitorul acestui partid nu se poate scrie sănătos și un exemplu pentru clasa politică din România. Închei răspunsul meu, vorbind despre un bun prieten de-al meu, despre un partener al tinerilor liberali din Alba Iulia. Raul Tudorașcu este omul care a reușit să strângă lângă el tineri care se implică politic cu plăcere și seriozitate, este omul care ne dă încrederea că tot efortul nostru contează, că el va avea o finalitate și că împreună și că împreună suntem o voce de neignorat. În numele acestor tineri, îi mulțumesc pentru asta.

Urmează o perioadă electorală “aglomerată”. Cum credeți că vor evolua lucrurile pentru români și România?

Într-adevăr, România traversează o perioadă complicată, dar, în același timp, cetățenii au încă 3 șanse să dea lovitura actualei guvernări. După ce s-au exprimat în acest sens la europarlamentare, votând în număr și mai mare la prezidențiale, locale și parlamentare, putem începe cu adevărat reclădirea acestei țări, votul fiind singura soluție pentru a putea face asta. Pentru ca acest lucru să se întâmple e nevoie ca PNL să facă încă un pas spre oameni, venind cu candidați proaspeți și bine pregătiți, dar însoțiți de cei cu experiență și care și-au dovedit profesionalismul până azi și asta vom face. Dacă avem aceste ingrediente, putem genera o forță politică pregătită să guverneze România în interesul oamenilor și cu rezultate clare pentru ei.

Revenind puțin la temele locale, v-aș ruga să comentați plecarea lui Mircea Hava la Bruxelles. E un moment care poate genera frământări majore pentru organizația din Alba?  

Cred că majoritatea colegilor din PNL Alba sunt de acord că, deși știam de ceva vreme că domnul primar își dorește o candidatură la europarlamentare, am refuzat să credem că va veni și momentul în care va pleca efectiv de la primăria Alba Iulia. Nu e o realitate cu care să te obișnuiești ușor, știind tot ce a făcut acest om pentru orașul în care trăim. Sunt lucruri pe care le-am văzut în toate etapele lor. Personal, m-am născut și am crescut aici și am văzut acest oraș înflorind sub administrația primarului Mircea Hava, așadar e greu să accepți că Alba Iulia va merge mai departe, la fel de bine, cu o altă conducere la primărie. Totuși, realizez că responsabilitatea aceasta rămâne în mâinile celor care au fost lângă Mircea Hava în toți acești ani și, în definitiv, în mâinile noastre, ale echipei din primărie și Consiliul Local și știu că nu avem voie să dezamăgim. Respectul pentru tot ce s-a realizat până acum și încrederea oamenilor că vom continua astfel, nu ne vor lăsa să greșim. Sigur că, din punct de vedere intern, frământări există deja de ceva vreme, iar unele dintre ele sunt justificate. În 2020 va trebui să venim cu un candidat care să convingă, cu un candidat care să câștige alegerile. Singura garanție că orașul se va dezvolta în continuare și că proiectele vor continua este o victorie a candidatului PNL. Nu ne putem permite, nici noi și nici cetățenii, ca după 25 de ani de performanță și evoluție, Alba Iulia, un oraș devenit model sub administrația liberală, să fie adusă la nivelul unui oraș din Teleorman de către o administrație PSD, spre exemplu. Din punct de vedere politic, domnul Mircea Hava rămâne președintele PNL Alba și ne-a asigurat că nu se va schimba nimic în implicarea sa la nivel de conducere. Acest lucru mă bucură pentru că reprezintă un factor de echilibru și un lider indispensabil în activitatea filialei noastre.

Îndrăzniți un pronostic pentru cine va fi primar interimar la Alba Iulia, până la alegerile următoare?

Discuția interimatului de la primăria Alba Iulia nu cred că trebuie să lase vreo urmă de îndoială. Opțiunea primarului Mircea Hava este publică și legitimă, iar faptul că acest mandat de primar a fost câștigat de domnia sa, îi dă dreptul politic și moral să opteze pentru persoana care să asigure interimatul în ultimele 11 luni din mandatul respectiv. Este evident că decizia finală este dată de votul consilierilor locali, dar din punct de vedere politic, în cadrul partidului, nu cred că ar fi fost cazul să se discute o astfel de decizie. Viceprimarul Paul Voicu a fost lângă primarul Mircea Hava în ultimii 20 de ani, are o experiență bogată în administrație și va avea capacitatea să continue ce s-a început, dar și să demareze proiecte noi în spiritul realizărilor de până acum. Nu am nicio îndoială că acesta va deveni primar interimar și știu că își va duce misiunea la capăt cu brio, mai ales că nu este singur, vom fi alături de el.

Ce mesaj ați avea, ca om politic, pentru albaiulieni dar și pentru ceilalți locuitori ai județului Alba?

Albaiulienilor, dar și locuitorilor județului Alba le mulțumesc, în primul rând, pentru susținerea pe care au arătat-o Partidului Național Liberal în toți acești ani. În același timp, le transmit să aibă incredere în noi în continuare și îi asigur că atât eu cât și colegii mei ne vom preocupa și vom munci pentru a le oferi o administrație performantă, atât la nivel local cât și la nivel național. Personal, nu uit nicio clipă că oamenii sunt destinatarii tuturor acțiunilor noastre ca oameni politici și știu întotdeauna că interesul lor este obiectivul pentru care trebuie să lupt, iar motivul pentru care fac politică este binele lor și viitorul mai bun al țării mele. Pentru toate astea, am înțeles că e nevoie de un alt fel de a face politică, iar angajamentul meu este că voi contribui în fiecare zi la asta până când această schimbare va fi definitivă și ireversibilă.

„Puţine sunt situaţiile în care poţi acorda cuiva încredere fără a sta deloc pe gânduri. Puţini sunt oamenii pe care știi ca te poţi baza, orice ar fi. Şi, şi mai puţini sunt tinerii care îndeplinesc aceste criterii şi care, suplimentar, se implică în politică.  Aşa l-am cunoscut pe Alin, cu câţiva ani în urmă, în centrul ţării, la Alba Iulia. De atunci şi până acum, Alin a rămas acelaşi om principial, muncitor, și dedicat comunității. Sunt convinsă că, atunci când Alin va reprezenta Alba în Parlamentul României, va avea grijă de cei de acasă, va lupta pentru interesele comunităţii şi va lupta pentru Alba şi alba-iulieni cu cinste şi onoare. Alin, pentru ceea ce eşti şi ceea ce faci, te asigur de tot sprijinul meu şi al Tineretului Naţional Liberal!“ (Mara Mareș, președinte TNL România)

„Când tinerii români, dezamăgiți de cum sunt administrate astăzi treburile publice, pleacă din țară, când tot mai mulți devin indiferenți și dezamăgiți de viața politică, implicarea lui Alin Ignat, în prima linie a politicii liberale de la București, devine nu doar un gest asumat, demn de toată admirația dar, în mod efectiv, un semn de sănătate pentru democrația românească și, implicit, pentru parlamentarism. Nu există să se facă lucrurile bine în România dar există să facem să fie bine, cu oameni serioși, cu oameni care și-au construit cariera profesională temeinic, văzându-și de treabă și livrând rezultate. Alin Ignat va reuși să aducă rigoare în modul în care se legiferează pentru că este serios, dedicat, un liberal care luptă pentru ca antreprenorii români să fie respectați. De la modul în care se adoptă legile pleacă o serie de probleme în practică și tocmai pentru că s-a lovit de efectul unor legi strâmbe, Alin Ignat va avea grijă să lucreze drept. Va aduce, totodată, încredere că deciziile și normele se adoptă cu fața către cetățean și comunități pentru că a avut răbdarea să își așeze cariera profesională pe înțelegerea nevoilor acestora.“ (Violeta Alexandru, fost activist, fost Ministru, Consilier Personal al Președintelui Partidului Național Liberal)

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19801 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*