Intervenție a poliției pe strada Arnsberg din Alba Iulia. Un bărbat băut bine a intrat cu forța în casa unui vecin și i-a distrus mai multe bunuri

politieLa data de 28 august 2015, în jurul orelor 11.50, poliția a fost sesizată prin 112, de către un cetăţean care locuieşte pe strada Arnsberg din Alba Iulia, cu privire la faptul că un bărbat i-a pătruns în locuinţă şi i-a distrus mai multe bunuri. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, a rezultat că în jurul orelor 11.30, G.I., un bărbat de 49 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a distrus uşa de acces în locuinţa vecinului său şi, în lipsa acestuia de la domiciliu, i-a distrus mai multe bunuri şi a aruncat o masă din lemn, pe scara blocului. Poliţiştii au întocmit faţă de G.I. dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi au luat măsura reţinerii lui, pentru o perioadă de 24 de ore.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22074 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*