Întâlniri offline: trei evenimente propuse publicului în această săptămână de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Liantul, structura relaţională care adună în ghem firele acestei lumi, menţinându-i coeziunea, felul de a fi este comunicarea. Cadrul ambiental al bibliotecii este cel mai potrivit pentru întâlniri şi dialoguri, lecturi împreună, dezbateri pe diverse teme, exersarea creativității și imaginației.

Miercuri, 27 iunie 2018, începând cu ora 17:00, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o frumoasă poveste de dragoste privită prin ochii cititorului contemporan va fi tema întâlnirii Clubului de lectură LecturAlba. El s-a născut pe 9 martie 1907, în București. Ea s-a născut  în 1914, în Bengal. S-au cunoscut în Calcutta pe când el avea 23 de ani, iar ea 16. În ciuda faptului că religiile, tradițiile de familie și prejudecățile sociale le-au fost potrivnice, s-au îndrăgostit. Peste ani, el va scrie această poveste de dragoste într-o carte tradusă și apreciată în lumea întreagă: Maitreyi. Peste alți ani, ea avea să istorisească aceeași iubire într-o altă carte, premiată de către Academia Națională a Indiei: Dragostea nu moare. Numele lui: Mircea Eliade. Numele ei: Maitreyi Devi.

             Proiectul cultural 1.1 Clubul de lectură face parte din Proiectul de management 2017-2020 și  are ca obiective: întâlniri periodice ale iubitorilor de literatură unde se discuta despre carte, literatură, arte, se dezvoltă abilități de critică literară, de înțelegere și interpretare a textului; promovarea colecțiilor bibliotecii.

Joi, 28 iunie, ora 17:00, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, Cercul de scriere creativă Verbum este locul în care imaginația, creativitatea și buna dispoziție sunt ingredientele principale ale întâlnirilor. La acestea se adaugă ingeniozitatea „exercițiilor” de scriere creativă propuse participanților, mediul cald și plăcut și compania atât de binevenită a cărților. Pornind de la tema: „În spatele cuvintelor – dialoguriparticipanții sunt invitați să scrie o poveste, să imagineze situații, să aleagă un final.

Cercul de scriere creativă Verbum este un proiect cultural destinat tinerilor și adulților care practică arta scrisului.

Vineri, 29 iunie 2018, orele 18:00, Seratele Bibliotecii, proiect cultural derulat în parteneriat cu Asociația „Sfânta Maria Magdalena”, reunesc în spațiul familiar al bibliotecii oameni de diferite vârste și preocupări care doresc să cunoască, să înțeleagă și să comunice, împărtășind experiențe și idei. Tema întâlnirii este „Acceptarea”.

          Seratele Bibliotecii se desfășoară în cadrul proiectului 7.5 Parteneriate din Proiectul de management 2017-2020 care are ca scop încheierea de parteneriate și colaborări cu entități culturale (instituții publice de cultură, ONG, instituții de învățământ, mass-media etc.). 

Întâlnirile offline pe care biblioteca vi le propune în această săptămână au ca obiectiv ceea ce Gabriel Liiceanu numea „Principiul dez-depărtării” findcă, nu-i așa, „Cartea e un mijloc de a sta de vorbă cu departele tău” (Noica).

 

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17033 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*