Alba: Încep pregătirile pentru alegerile parlamentare. Primarii şi secretarii vor fi instruiti

Marţi, 25 septembrie, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba organizează instruirea primarilor şi a secretarilor, în cadrul pregătirilor pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc în data de 9 decembrie 2012. Instruirea, care se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, cu începere de la ora 08:30, va fi deschisă de către prefectul Dan Coriolan Simedru, prin prezentarea cadrului normativ şi a măsurilor organizatorice. În acelaşi context, şeful Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba, Vasile Bumbu, va oferi explicaţiile necesare privind atribuţiile ce le revin autorităţilor administraţiei publice locale în cadrul organizării alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, iar şeful Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, Adrian Daniel Mosora, va face precizări cu privire la întocmirea listelor electorale şi arondarea la secţiile de votare. Conform programului calendaristic stabilit prin H.G. 890/1 septembrie 2012, până în data de 9 octombrie, prefecţii trebuie să asigure delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare, să identifice şi să stabilească sediile de circumscripţie, în aşa fel încât fluxul de persoane şi documente să fie eficient, iar, până în 25 octombrie, listele electorale vor fi tipărite şi comunicate primarilor.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21761 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*