INIȚIATIVĂ Alin Ignat: S-a înaintat Guvernului un proiect de Hotărâre de Guvern pentru acordarea de AJUTOARE DE URGENȚĂ familiilor și persoanelor singure afectate de INUNDAȚII

La inițiativa mea, în urma discuțiilor pe care le-am avut în ultimele zile cu ministrul muncii, Ministerul a înaintat Guvernului un proiect de Hotărâre de Guvern pentru acordarea de AJUTOARE DE URGENȚĂ familiilor și persoanelor singure afectate de INUNDAȚII.

Actul normativ a fost APROBAT în ședința de Guvern de joi.

Ajutoarele se vor acorda RAPID, FĂRĂ ANCHETĂ SOCIALĂ și FĂRĂ CERERE, prin AJPIS-uri, în baza evaluării comisiilor constituite la nivel de județ, prin ordinul prefectului, cu semnătura acestuia și a primarului localității afectate.

Cuantumul sumelor acordate va fi stabilit în funcție de gradul de afectare al locuinței, astfel:

4000 lei – locuințe afectate în proporție de peste 75%

2000 lei – locuințe afectate în proporție cuprinsă între 50%-75%

1500 lei – locuințe afectate în proporție cuprinsă între 25%-50%

1000 lei – locuințe afectate în proporție de până la 25%

500 lei – pentru familiile și persoanele singure ale căror bunuri din locuință au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.

5000 lei – pentru familia persoanei decedate ca urmare a inundațiilor, alunecărilor de teren și fenomenelor meteorologice deosebite.

La nivelul județului Alba, am avut discuții cu prefectul și primarii din localitățile afectate, asigurându-i că vom lua măsurile necesare pentru sprijinirea tuturor celor încercați de aceste inundații. Aprobarea acestui act normativ este confirmarea că Guvernul răspunde prompt în orice situație care cere intervenția noastră fără întârziere.

Alin Ignat, secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21793 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*