INCREDIBIL: Standardele furtului în Alba au atins pragul „jenibilului”

furtÎn această dimineață am citit un material publicat în presa centrală, în care este relatat, pe scurt ce-i drept, furtul unui diamant de trei carate dintr-un magazin situat în galeria Gray d’Albion din Cannes (stiu că unii or să zică „da’ domle, dar e Cannes, aici e România”). Nu stiu ce face mai interesant acest material, faptul că valoarea estimată a bijuteriei este de 70.000 de euro sau că a fost furată în momentul în care vânzătoarea era întoarsă cu spatele… oricum, impresionant. Știrea asta m-a făcut să cred că într-adevăr, în Alba și de ce nu în România, furturile calificate se ridică la un nivel puțin peste penibil și aproape de jenant, implicând găini, fier vechi, deodorante din supermarket, motorină din rezervoare sau televizoare din locuințe. Totodată aștept cu sufletul la gură raportul poliției locale în care sper să găsesc un titlu puțin mai interesant decât „O femeie a fost prinsă în timp ce fura un pui congelat dintr-un supermarket” (macar de-ar fi un pui de „duamne ajută”). Până una alta mă întorc la a citi știrile „mari” de la nivel național, asta doar pentru a nu-mi roade unghiile de nerăbdare sau foame (că doar na, am mai făcut foamea aștepând mail-ul gol al ipeje-ului) până sosește mirificul raport.

„Doamne ocroteștei pe români”… de furturi care îi bagă în sărăcie.

Adrian Neamțu

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18833 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*