Încă 8 șoferi au fost prinși beți la volan pe șoselele din Alba

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din județul Alba au depistat 8 conducători auto care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Polițiștii reamintesc faptul că alcoolul și șofatul sunt incompatibile.

La data de 11 mai 2019, în jurul orei 2.20, polițiștii Serviciului Rutier al IPJ Alba, în timp ce acționau pe strada Detunata din Alba Iulia, l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din comuna Ighiu, județul Alba, în timp ce conducea o motocicletă fiind sub influența băuturilor alcoolice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fără ca motocicleta să fie înmatriculată în circulație.  În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii l-au condus la spital, pentru recoltarea mostrelor de sânge, însă acesta a refuzat să se supună recoltării. Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat și refuz de la prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 10 mai 2019, în jurul orei 21,00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce acționau pe raza localității Tăuni, comuna Valea Lungă, l-au depistat pe un bărbat de 39 de ani, din comuna Valea Lungă, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 10 mai 2019, în jurul orei 23.45, polițiștii din Teiuș, în timp ce acționau pe strada Decebal din Teiuș, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Suceava. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,76 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. La data de 12 mai 2019, în jurul orei 01,20, polițiștii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acționau pe strada Dr. Aurel Lazar din municipiu, l-au depistat pe un bărbat de 55 de ani, din comuna Săliștea, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 12 mai 2019, în jurul orei 01.00, polițiștii Secție 7 Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau pe raza comunei Daia Română, l-au depistat pe un bărbat de 40 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 12 mai 2019, în jurul orei 04.30, polițiștii Secție 7 Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau pe raza localității Pianu de Sus, l-au depistat pe un bărbat de 57 de ani, din comuna Pianu, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 12 mai 2019, în jurul orei 03.00, polițiștii din Blaj au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Alexandru Borza din Blaj. Un tânăr de 27 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat o manevră de mers înapoi, fără să se asigure, întrând în coliziune cu un autoturism oprit. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posadă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și era sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

La data de 13 mai 2019, în jurul orei 03.30, polițiștii din Teiuș, în timp ce acționau pe strada Bisericii din oraș, l-au depistat pe un tânăr de 26 de ani, din comuna Săcel, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește conducătorilor auto faptul că șofatul și alcoolul sunt incompatibile!

Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier creşte exponențial.

RESPECTÂND REGULILE VOM AVEA UN TRAFIC RUTIER MAI SIGUR!

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18459 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*