Mi-e dor de tine, tată, pe când se-aude iarba
Pe umeri cum ridică pământul tot mai greu.
S-au măcinat pe casă olanele şi ţigla
Şi-n dosul şurii plugul i-o piesă de muzeu.
Pe când eram acasă ne trimeteai la şcoli,
Ne tot spuneai de strunguri şi piese laminate
Şi am plecat, tătucă, în marele oraş
Lăsând îmbolnăvite în urma noastră sate.
Şi ne-am făcut tot felul de muncitori şi şefi
Batalion de mape şi pixuri de ocazii
În timp ce pe la sate cresteau ciulini pe câmp
Şi de singurătate fugeau în lume brazii,
În timp ce abatoare ghilotinau mereu,
Istoria, pesemne ascunsă-n câte-un cal
Şi-acum simţim prin vise, simţim în braţul gol
Cum greu ni se prelinge un sânge animal.
Mi-e dor de tine tată şi de un liber cal
Mi-e dor de prispa casei, mi-e dor de sănătate!
Se pare că e viaţă pe-aici pe la oraş, dar nicăieri nu este viaţă ca la sate!
La sate nu-s spitale şi nu sunt boli de rând
Nici farmacii cu leacuri pentru închipuire.
Tăranii îşi au leacul în coasă şi în plug
Şi-n cănile cu lapte uitat de smântânire.
Cât timp e sănătate în brazda de sub plug
E sănătos ţăranul şi muncitorii iară,
Dar daţi-le de veste că pot intra în brazdă
Cu anotimpu-n spate şi somnu-n calendar.
Mi-e dor de tine, tată, mi-e dor de satul meu
Tu, cheamă-mă acasă, să mai respir viaţă.
Şi pentru că e timpul de-nsămânţat acum,
Să-nsămânţăm puterea de-a fi în dimineaţă.
Fii primul care comentează