În săptămâna „Școala Altfel”, polițiștii din Alba vor fi prezenți în școlile și grădinițele din județ. Va avea loc o serie de activități informative

campanie politie 6În perioada 6 – 10 aprilie, poliţiştii din Alba vor desfăşura, alături de elevii din instituţiile de învăţământ din judeţ, o serie de activităţi informativ – preventive, în cadrul programului „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

Pe parcursul întregii săptămâni, poliţiştii din judeţul Alba vor fi prezenţi în şcolile şi grădiniţele din judeţ, unde vor susţine sesiuni de informare, vor distribui materiale preventive şi vor promova profesia de poliţist.

Totodată, la Centrul de Informare şi Educaţie Rutieră din cadrul Palatului Copiilor din Alba Iulia, vor fi susţinute lecţii de educaţie rutieră la care sunt aşteptaţi să participe sute de şcolari şi preşcolari din municipiul Alba Iulia, iar joi, 9 aprilie, începând cu ora 10,00 la sediul IPJ Alba va fi organizată Ziua Porţilor Deschise.

Astfel, copiii din unităţile de învăţământ din Alba Iulia şi din judeţul Alba vor fi implicaţi activ, la sediul Inspectoratului, într-o serie de activităţi informativ – preventive, respectiv activităţi de informare, vizionări de filme educativ – preventive şi, de asemenea, vor putea asista la prezentarea tehnicii de luptă, a aparaturii din dotare, a mijloacelor auto folosite la intervenţiile poliţiştilor, a câinilor de serviciu folosiţi la intervenţii şi la prezentarea laboratorului criminalistic.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22003 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*