În perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii din Alba au aplicat sancțiuni de peste 300.000 de lei

amendaCu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou în judeţul Alba nu au fost înregistrate fapte deosebite, comise cu violenţă şi nici accidente rutiere în urma cărora vreo persoană să îşi piardă viaţa. În perioada 25 decembrie 2013 – 06 ianuarie 2014, poliţiştii au fost la datorie pentru a asigura un climat de ordine şi linişte publică şi au intervenit de fiecare dată cu promptitudine în cazul producerii vreunui eveniment. În această perioadă au fost constatate un număr de 47 infracţiuni, din care 27 în flagrant. Din cele 47 de infracțiuni, 16 au fost de natură judiciară, 4 de natură economico – financiară, 9 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, 16 la regimul circulaţiei rutiere iar două au fost la alte acte normative. În această perioadă au fost aplicate 1.242 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 301.075 lei, din care 135 la Legea nr. 61/1991privind ordinea şi liniştea publică şi 993 la O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, restul fiind aplicate pentru încălcări ale normelor prevăzute de alte acte normative. Totodată, în cadrul acţiunilor de combatere a încălcărilor prevederilor legale privind deţinerea şi comercializarea materialelor pirotehnice, au fost confiscate 13.212 astfel de articole. Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie au fost angrenaţi 135 de poliţişti care au sancţionat contravenţional 993 de încălcări ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi au reţinut 39 de permise de conducere. Valoare sancţiunilor aplicate pentru abaterile de la normele rutiere este de 154.814 lei. În perioada Crăciunului şi Anului Nou au fost înregistrate doar două accidente grave de circulaţie în urma cărora două persoane au suferit leziuni corporale grave.  Pentru menţinerea climatului de siguranţă publică s-a asigurat intervenţia la 359 de evenimente precum şi la toate manifestările publice prilejuite de sărbătorirea Crăciunului şi Anului Nou. În toată această perioadă nu au fost înregistrate fapte deosebite de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi nici infracţiuni grave, comise cu violenţă.

Despre Redacția ProAlba 37540 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*