În perioada 18-22 aprilie, inspectorii ITM din Alba au aplicat amenzi de peste 20.000 de lei în urma mai multor controale

baniPrin Programul – Cadru de acţiuni al I.T.M. Alba, pe anul 2016, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii s-a stabilit  faptul că, combaterea muncii nedeclarate reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului,  motiv pentru care la nivel naţional precum şi în plan teritorial s-a decis organizarea în fiecare săptămână din fiecare lună a acestui an, a unei Campanii pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

In intervalul 18.04.-22.04.2016 s-a derulat la nivelul judetului Alba Campania Nationala de identificare si sanctionare a muncii la negru precum si de verificare a respectarii prevederilor legale in domeniul relatiilor de munca de catre societatile din domeniul „protectie si garda” cod CAEN 8010, fiind controlate 15  unitati cu un numar de personal de 575 salariati.

Activitatea zilnică  a  inspectorilor de muncă a vizat cu prioritate sancţionarea muncii nedeclarate, fiind comunicate zilnic la Inspecţia muncii rezultatele controalelor efectuate. În acţiunile privind identificarea şi sancţionarea „muncii la negru” echipele de inspectori de muncă au fost însoţite în teren şi au primit sprijin logistic precum şi protecţie adecvată, de cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, cărora suntem datori a le aduce mulţumiri pe această cale, pentru promptitudine şi înalt profesionalism.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba în perioada 18-22 aprilie 2016 în activitatea de control, sunt redate mai jos. 

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 30

Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 798

Din care – femei :   210

  • tineri sub 18 ani: 1

Număr deficienţe constatate: 78

Numar persoane depistate cu „munca la negru” : 0

Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor :

6  sancţiuni;  respectiv – 5 amenzi in cuantum de  21.500 lei,

– 1 avertisment;

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17988 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*