În acest an, 70.382 persoane din judeţul Alba vor beneficia de ajutoare alimentare. Facilitățile sunt oferite prin intermediul POAD

alimentePersoanele cu venituri mici vor beneficia și în anul 2016 de ajutoare alimentare acordate de Uniunea Europeană în cadrul programului Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Actele normative in vigoare privitoare la derularea programului sunt Hotărârea Guvernului nr. 799 din 17 septembrie 2014 privind implementarea Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate şi Hotărârea Guvernului nr. 627 din 28 iulie 2015 care a fost publicata in Monitorul Oficial,  partea I nr. 617/13.08.2015. Față de anul trecut, au fost aduse  modificări legislative privind modul de acordare a acestor ajutoare. Cea mai importantă precizare este aceea că, de ajutoarele alimentare vor beneficia și persoanele fără venituri. Astfel, beneficiarii Programului POAD sunt  pensionarii din sistemul de stat sau cei care primesc indemnizație socială pentru pensii mai mici de 400 lei, persoanele cu handicap gradul I sau II, șomeri în plată, beneficiari ai ajutorului social conform Legii 416, familii beneficiare de alocații pentru susținerea familiei, precum și alte categorii de persoane, printre care veteranii de război și văduvele acestora, eroi ai Revoluției ori persoane persecutate politic în timpul regimului comunist.

“În cadrul Programului de anul acesta în judetul Alba cifra beneficiarilor este: 70.382. La solicitarea Ministerului Fondurilor Europene, anterior demarării procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii contractelor de furnizare, fiecare autoritate publică locală a comunicat Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba adresa depozitului unde furnizorii vor livra ajutoarele. Ministerul Fondurilor Europene ne-a informat că a fost semnat Raportul procedurii de achiziţie publica privind atribuirea contractelor de furnizare ajutoare alimentare POAD 2015/2016. Pentru judeţul Alba furnizorul alimentelor va fi S.C. Ned Group S.R.L. Daca nu vor fi depuse contestaţii in perioada 11.02.2016-22.02.2016, începând cu data de  23.02.2016 va demara semnarea contractelor. După încheierea  contractelor se va comunica furnizorului coordonatele pentru livrarea alimentelor in unităţile administrativ teritoriale din judeţul Alba.” a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

Precizăm că, la nivelul judeţului Alba a fost constituit prin ordin al prefectului, grupul de lucru care coordonează acţiunea de distribuire a ajutoarelor in judeţul nostru. Din acest grup fac parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Judeţul Alba, Consiliului Judeţean Alba, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba, Casei Județene de Pensii Alba, Direcţiei de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba şi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba.

Grupul de lucru are ca principale atribuţii:

  • comunică, la solicitarea Ministerului Fondurilor Europene, numărul de beneficiari din categoriile eligibile, pe localităţi şi total judeţ, adresa depozitului autorităţii executive a autorităţii publice locale unde furnizorii vor livra ajutoarele alimentare, persoana de contact la depozit şi persoana împuternicită să semneze procesele-verbale de recepţie
  • coordonează acţiunile de redistribuire a eventualelor stocuri, rămase după distribuţia pe lista iniţială, între autorităţile executive ale autorităţilor publice locale din judeţ şi între judeţe;
  • comunică autorităţilor executive ale autorităţilor publice locale datele de livrare şi cantităţile din graficul de livrări primit de la Ministerul Fondurilor Europene şi este informat de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale cu privire la eventualele modificări ale acestora, convenite cu furnizorul, pe care le transmite Ministerului Fondurilor Europene;
  • solicită serviciilor deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi sprijină autorităţile executive ale autorităţilor publice locale în obţinerea, la timp şi corect, de date necesare în derularea POAD
  • trimite la Ministerul Fondurilor Europene, până la data de 1 mai a anului următor celui de raportare, un raport anual privind implementarea POAD la nivelul judeţului, centralizând informaţiile şi sintezele de date primite de la autorităţile executive ale autorităţilor publice locale, precum şi alte date şi informări despre derularea POAD la nivelul judeţului, solicitate de Ministerul Fondurilor Europene.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16365 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*