Pe bune că se apropie Sărbătorile. Oamenii sunt agitați, fiecare e concentrat pe ce îi trebuie sau îi convine lui. Nu te mai bagă nimeni în seamă. Câteodată, am impresia că pot să urlu pe stradă și nimeni nu m-ar observa. Discut cu mulți, îmi zâmbesc și mă aprobă, dar nu ajunge nimic la ei. Pesemne că fiecare se gândește (deja?) la cadouri…
(Articol apărut în Revista ProAlba, ediția print, noiembrie 2017)
Merg cu mașina către casă. Dau să fac dreapta pe strada mea și mă opresc. Pietoni pe trecere. Doi umblă în pereche, cu cărțile credinței în mână. Îl opresc pe al treilea și încep să îi povestească despre lucrurile sfinte. Serios?!? Pe trecerea de pietoni? Am răbdare, vreau să văd unde duce. Din fericire pentru mine (dar poate că nu și pentru cel oprit) se despart amiabil, cei doi martori rămân cu credința, cel de-al treilea se tot duce, ca și rătăcit de turmă. Cred că și el e un pic șocat. Ca și mine. Iar eu ajung bucuros dar puțin năucit acasă. Am tot stat și am “rumegat” scena asta. De ce pe trecerea de pietoni? De ce nu pe un trotuar sau pe o bancă? Chiar așa de mare e disperarea și interesul?
Dar poate că asta e din ce în ce mai normal să se întâmple. E ca și atunci când, prinși în ale noastre, îi neglijăm pe ceilalți. Prieteni, familie, cunoștințe cu care ne ciocnim zi de zi și pe care ne concentrăm dar uităm de ceilalți pe care, cu simple gesturi sau fapte mărunte, i-am putea ajuta ENORM. Ne vedem de interesul nostru și al familiei noastre și uităm că la trecerea de pietoni așteaptă cineva străin, până când tu ai de gând să traversezi. Ni se pare că problemele noastre sunt cele mai importante și îi lăsăm pe alții să ne aștepte până ni le rezolvăm. Pentru că așa trebuie să fie, noi suntem Centrul Universului și dacă ne-am opri din învârtit Planeta asta s-ar opri și ea din rotit și revoluționat. Ha-ha-ha! Am o noutate pentru tine Mr./Mrs. Important: Terra are undeva la 4,5miliarde de ani iar strămoșii tăi cei mai bărboși au apărut acum câteva zeci de mii de ani. Cifrele sunt aproximative dar, oricum, făcând un raport între cele câteva zeci de mii si cele câteva miliarde, ar fi bine să îți dai seama ce ești aici pe Pământ. Un firicel de nisip, nou creat din praf, într-un deșert vechi de miliarde de ani. Da, suntem mici și firavi, ar fi bine să conștientizezi asta.
Și totuși, făpturile astea mici și firave, adunate toate laolaltă, fac minuni pe care una singură nu le-ar putea face. Cu o singură condiție: să fie împreună atunci când trebuie. Nu familii. Nu orașe. Nu județe. Și nu neapărat în același timp. Nu vorbesc de lupte, revoluții, partide și asociații. Împreună, atunci când trebuie. Ajutor celui de lângă tine. Empatie pentru celălalt. Umăr lângă umăr, atunci când greul apasă. Comunitate. Fără interese ascunse.
Vin Sărbătorile. Bla, bla, bla, momentul când trebuie, mai mult ca oricând, să fii alături de ceilalți când au nevoie. Chiar e nevoie de o Sărbătoare pentru ca cei mai mulți dintre noi să facă asta? Chiar acum, pe stradă, îl văd mergând pe cel mai singur om din oraș. Tu. Eu te-am văzut. Tu îi vezi pe ceilalți care trec pe lângă tine?
Aceste gânduri v-au fost oferite de Andrei Dineț și Aristocrat Boutique www.aristocratboutique.ro
facebook: Aristocrat Boutique Alba Iulia
Fii primul care comentează