IMPORTANT! Recomandări pentru circulaţia în siguranţă, pe timp de iarnă

Având în vedere condiţiile meteorologice din această perioadă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor de autovehicule să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă.

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!

Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.

Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”. Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

 

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17291 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*