IMPORTANT: În atenția contribuabililor, persoane fizice, din Sebeș, Petrești, Lancrăm, și Răhău

În conformitate cu H.C.L. nr.39/2018, Municipiul Sebeș scutește de la plata creanțelor fiscale accesorii (majorări/penalități de întârziere) contribuabilii – persoane fizice, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. a) achită/au achitat integral, până la data de 31.05.2018, toate obligațiile bugetare principale restante;
  2. b) achită/au achitat integral, până la data de 31.05.2018, sumele reprezentând amenzi de orice fel, luate în debit de către Biroul Colectare Creanțe Bugetare.

În categoria creanțelor  fiscale  accesorii sunt cuprinse:

  1. a) majorările/penalitățile de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale ce se fac venit la bugetul local al Municipiului Sebeș, calculate până la data plății integrale a obligațiilor principale restante;
  2. b) majorările/penalitățile de întârziere stabilite prin acte de inspecție fiscală încheiate de către inspectorii fiscali sau orice alte organe de control, pentru obligațiile fiscale ce se fac venit la bugetul local al Municipiului Sebeș, calculate până la data plății integrale a obligațiilor principale restante.

Pentru a beneficia de scutirea la plata, contribuabilii persoane fizice vor depune sau transmite prin poștă o cerere de acordare a înlesnirilor la plată, la sediul Primăriei din Sebeș, Piata Primăriei, nr.1, jud. Alba, până la data de 31.05.2018, sub sancțiunea decăderii. Cererea se poate transmite si online (semnată și scanată), până la data de 31.05.2018, la adresa de email: directiavenituri@primariasebes.ro

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16648 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*