„Hoții îți invadează intimitatea” . O campanie de prevenire a furturilor din locuințe

Campania Poliției Române intitulată „Hoții îți invadează intimitatea” are ca principal obiectiv promovarea măsurilor de protejare a locuinței. Aceasta se desfășoară, până la sfârșitul lunii februarie 2020, în parteneriat cu societatea Feroneria Prod.

În perioada decembrie – februarie 2020, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară activități în cadrul campaniei naționale Hoții îți invadează intimitatea, care are ca scop conştientizarea cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe.

Abordarea acestui tip de criminalitate reprezintă o constantă a intervenţiilor preventive întreprinse de poliţiștii din județul Alba, în cadrul fiecărui demers promovându-se informaţiile destinate reducerii gradului de vulnerabilitate.

Conceptul creativ al iniţiativei din acest an constă în folosirea, prin intermediul unor ochelari, a unei tehnologii de actualitate, care expune beneficiarii la o experiență cât mai reală, astfel încât utilizatorul poate să asiste la o secvență de furt dintr-o locuință.

Astfel, cetăţenii se pot transpune în martori la un furt din locuinţă, având ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor. Aceste interacţiuni sunt completate de discuţii cu poliţiştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, care transmit recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor.

Campania dispune și de spoturi audio și video tematice, care vor fi difuzate către grupurile țintă dar și de materiale informative.

În egală măsură, polițiștii promovează importanța utilizării unor mijloace moderne de supraveghere a locuințelor și spațiilor comune precum și beneficiul instalării unor sisteme electronice de alarmare. Tema este abordată inclusiv cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, care sunt încurajați să facă investiții utile siguranței întregii comunități pe care o reprezintă.

Câteva dintre recomandările transmise de polițiști:

– Asigurați-vă că ați încuiat ușa, chiar și când sunteți în casă;

– Montați o încuietoare de calitate;

– Montați  un sistem de alarmă;

– Nu transmiteți informații personale pe rețelele de socializare;

https://www.youtube.com/watch?v=IqmFVhQxvcI

https://www.youtube.com/watch?v=uHktSnyrbIs

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21769 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*