Horațiu Clepan a plecat din PSD și a trecut la PRO România

Mircea Trifu
Unul dintre cei mai cunoscuți si vechi social-democrați, Horațiu Clepan, a părăsit partidul și s-a alăturat echipei PRO România.
” După o viață, dacă pot spune așa, în care am fost în și lângă PSD, a venit timpul să spun STOP. Plecarea mea a fost generată de faptul că nu m-am mai simțit reprezentat de conducerea de la București iar conducerea locală mi-a lăsat impresia că nu aș mai fi folositor. Nu am mai fost căutat, să spun așa, iar dacă nu ești dorit, pleci.”, a transmis Horațiu Clepan.
Acesta a fost, oficial, membru PSD, din anul 2008 dar anterior a fost un apropiat al partidului. A ocupat funcții importante, precum cea de vicepeședinte al organizației municipale Alba Iulia și a celei județene, Alba.
„Singura opțiune politică pe care am luat-o în calcul a fost PRO România. E singurul partid, cu adevărat, de stânga iar echipa de aici este una în care mă regăsesc total”, a adăugat Horațiu Clepan
Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22510 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*