Grădiniţa PP Step by Step nr. 12 Alba Iulia: „Festivalul toamnei”, prilej de bucurie pentru copii și părinți

Toamna a umplut cu miresmele ei şi Grădiniţa cu P.P. Step by Step Nr. 12, condusă de  d-na Director Suciu Veronica, şi pentru că Festivalul Toamnei este deja o tradiţie veche în grădiniţa noastră, ultima săptămână din cadrul proiectului tematic „Din tainele naturii” a fost dedicată acestei teme, spre bucuria copiilor şi a părinţilor.

În cadrul Festivalului Toamnei, desfăşurat joi, 24 octombrie 2019, preşcolarii celor 11 grupe din grădiniţă au prezentat cântece şi au recitat poezii în limbile română şi engleză, au compus şi dezlegat ghicitori, au dat probe de isteţime şi îndemânare şi au realizat colaje, picturi sau desene în care au dat frâu liber fanteziei etalându-şi capacitatăţile artistice. Părinţii, bunicii şi fraţii care au participat la acest eveniment i-au susţinut pe copii în cadrul întrecerilor sportive, de îndemânare sau isteţime şi au răspuns provocării de a participa şi ei împreună cu concurenţii la probele propuse. La final, efortul lor a fost răsplătit cu diplome, fructe şi fursecuri.

Copiii din grupele mici, ,,Licurici”, „Zambile”, „Muguraşi” şi „Pitici” au participat la primul lor festival al toamnei, într-o atmosferă plină de culoare, bucurie şi emoţie.

Licuricii au fost îmbrăcaţi în ţinute şi costume specifice anotimpului toamna: greieraşi, bostănei, Zâna Toamna, veveriţe, morcovei. Împreună cu părinţii, aceştia au realizat în centrele de activitate tablouri folosind diferite tehnici: ,,Haina copacului toamna” – ştampilare cu frunze; ,,Covor de toamnă multicolor”– pictură cu buretele sau pensula; ,,Copacul vesel”– desen; ,,Copacul cu frunze ruginii” – lipire de frunze; ,,Covor cu frunze presate” – lipire.

Zambiluțele au confecționat împreună cu părinții „Fructe şi legume de toamnă haioase”, iar apoi Zâna Toamnă le-a adus o surpriză cu ajutorul baghetei magice. În cadrul jocului „Zâna Toamnă ne spune …o poveste, o poezie sau un cântec”, fiecare echipă a primit câte-o planșă sugestivă în legătură cu anotimpul toamna, părinții fiind invitaţi să creeze în echipă, la alegere, un cântec, o poezie sau o poveste.                                                                                              Copiii din grupa mică “Muguraşi” au participat alături de părinţi la activităţi distractive şi creative. Fiecare din cele cinci grupe au realizat împreună o lucrare cu teme şi tehnici de lucru diferite (pictură, colaj) şi apoi al alcătuit o scurtă povestioară pe tema dată. Temele de lucru propuse au fost: „Frumosul copac al Toamnei”, „Părul trist”, „Via îngâmfată”, „Mărul buclucaş” şi „Povestea dovleacului lăudăros”. La terminarea timpului de lucru, fiecare lider al mesei şi-a prezentat lucrarea, tehnicile de lucru utilizate şi a prezentat şi povestea creată.                                      Copiii din grupa mică „Piticii” au realizat măşti haioase de toamnă, au participat la parada măştilor de toamnă şi au dansat pe melodii de toamnă. Părinţii împreună cu copilaşii au realizat Copacul toamnei în care şi-au exprimat aşteptările şi contribuţia personală în ceea ce priveşte educaţia copiilor.

Cu ajutorul părinţilor şi al fraţilor mai mari, copiii din grupa mijlocie „Steluţe” au pregătit borcane cu muraturi şi au confecţionat câte un arici simpatic folosind materiale naturale.

La grupa mijlocie „Prichindei” distracţia a început cu câteva jocuri de spargere a gheţii. În continuare, copiii au realizat  împreună cu părinţii, lucrări speciale cu semne grafice în culorile toamnei, iar la final s-au distrat cu un joc de mişcare  ,,Aleargă pe covorul toamnei”, care le-a stârnit buna dispoziţie.

Preşcolarii din grupa mijlocie „Roze” au pregătit bulgăraşi din mămăligă şi brânză, sucuri din diferite fructe şi gutui coapte.

La grupa mare „Raze aurii” Festivalul Toamnei ş-a desfăşurat într-o atmosferă de mulţumire, în care părinţii şi copiii au avut ocazia să îşi exprime sentimentele de recunoştinţă pentru persoane, locuri, mâncare, lucruri preferate, decizii bune sau ORICE altceva, antrenaţi fiind de Jocul Mulţumirii. Activitatea s-a concretizat prin realizarea Borcanului cu mulţumiri, la care copiii au lucrat alături de părinţi, au lipit, au decupat şi decorat borcanul. Distracţia a continuat cu jocuri de mişcare antrenante: Drumul roadelor Toamnei, în care copiii au transportat pe diverse trasee roadele preferate ale toamnei.

Copiii din grupa mare „Boboceii pufoşi” şi-au exprimat prin euritmie emoţiile specifice toamnei, fiind inspiraţi de ritmurile muzicii lui Mozart. Apoi, ilustrarea subiectului plastic „Frumoasa şi bogata toamnă” a constituit provocarea pentru părinţi şi copii de a se implica în realizarea unor creaţii artistico-plastice prin metoda colaborativă, în cadrul jocului „Pensula călătoare”.                                                                                                                                   Copiii din grupa mare „Voiniceii” au avut parte de jocuri de mişcare pe elipsă şi au realizat lucrări artistico-plastice inspirate de roadele dulci şi sănătoase ale toamnei.

Fiecare dintre preşcolarii din grupa mare „Albiniţe” a realizat împreună cu unul dintre părinţi un tablou cu tema „Bogăţiile toamnei”. Apoi, s-a dat startul la jocurile distractive care au demonstrat perspicacitatea, intuiţia, îndemânarea, inteligenţa, viteza de reacţie şi alte calităţi ale copiilor. Echipa Morcovilor dulci s-a întrecut cu echipa Perelor mălăieţe în cadrul probelor: Mărul călător, Veveriţele la nuci, Iepuraşii la morcovi şi Cartoful fierbinte. (MAI MULTE FOTOGRAFII AICI)

“A fost o zi minunată, în care copii frumoşi şi părinţi dedicaţi s-au implicat pentru a realiza împreună activităţi simpatice propuse de educatoarele grupelor! Întreg colectivul grădiniţei mulţumeşte pe această cale părinţilor şi copiilor care s-au dovedit a fi sufletul întregii manifestări şi promit că «Festivalul toamnei» va rămâne o tradiţie pentru grădiniţa lor”, declară prof.înv.preșcolar. Ioana Delia Decean, Responsabil Imagine al GPP Step by Step Nr12, Alba Iulia.

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20006 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*