Gala Doamnelor de Succes, 8 martie 2021, eveniment online. Un proiect susținut de Municipiul Sebeș

Începând cu anul 2017, în luna martie, Sebeșul celebrează implicarea spiritului feminin în viața comunității și premiază, în mod simbolic, doamnele care s-au remarcat în diverse domenii de activitate. Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, prin Centrul Cultural ”Lucian Blaga” Sebeș, au organizat, anual, gale de excelență sub forma unor spectacole dedicate tuturor femeilor Sebeșului, tradiția fiind însă întreruptă în anul 2020, odată cu pandemia de coronavirus.

Cu prilejul sărbătorii de 8 Martie, avem onoarea de a vă prezenta doamnele de succes pe care am fi dorit să le aplaudăm în anul 2020, urmând ca plachetele aniversare, alături de buchetele de flori, să le fie înmânate, în mod personal, de către primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, în aceste zile de primăvară.

Propunerile pentru acest eveniment rezultă în urma unor sugestii și consultări venind din partea societății civile, a reprezentantelor care activează în domeniul educației, sănătății, asistenței sociale, instituții publice. 

Municipiul Sebeș are plăcerea de a transmite un gând de prețuire tuturor doamnelor și domnișoarelor, în luna femeilor: La mulți ani!

DOMENIUL „EDUCAȚIE”

Doamna Elena Onețiu, învățătoare

Desprinsă, parcă, din povestea „domnului Trandafir”, doamna Elena Onețiu este învățătoare. Absolventă a Liceului Pedagogic din Deva (promoția 1971), învățătoare la școlile din Șeica Mare, Răchita și Sebeș, doamna Elena Onețiu se înscrie cu succes în categoria dascălilor de „școală veche”, preocupați atât de modelarea minților elevilor, cât și de formarea caracterului acestora. De-a lungul unei cariere exemplare, s-a remarcat ca un dascăl performant, mereu conectat cu evoluția metodelor de predare și învățare, cu rezultate notabile, elevii domniei sale fiind admiși la cele mai prestigioase școli și licee. Momentul pensionării nu a însemnat întreruperea activității, aceasta continuând, sub diferite forme, cu pregătirea nepoțelului Alexandru, căruia doamna Elena Onețiu îi dedică tot timpul.

Doamna Mihaela Gatea, învățătoare

Un chip cald de dăscăliță, apreciată de comunitatea Sebeșului, este doamna învățătoare Mihaela Gatea. Absolventă a Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai” Blaj și a Facultății de Drept și Sociologie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia, cu un masterat în psihopedagogia învățământului primar și preșcolar, doamna Mihaela Gatea a activat ca învățător la școlile din Teiuș, Ibănești, în prezent desfășurându-și activitatea la Școala Gimnazială nr. 2 din Sebeș. Activitatea didactică a uneia din cele mai îndrăgite învățătoare din Sebeș, este dublată de cea cultural-educativă, fiind responsabilul cercului pedagogic al învățătorilor din zona Sebeșului, participând la sesiunile de comunicări de specialitate, fiind autoarea unor articole de psihopedagogie și didactică și coordonând proiecte educaționale – așa cum este tabăra de vară, organizată de Parohia Greco-Catolică Sebeș.

Doamna Floarea Micu, profesoară de biologie

De numele doamnei Floarea Micu, absolventă a Facultății de Biologie din cadrul Institutului Pedagogic Brașov (promoția 1970), se leagă amenajarea laboratoarelor de biologie din cadrul Școlii Gimnaziale Lancrăm și Școlii Gimnaziale „Silviu Cărpinișianu” Sebeș, inițierea sau coordonarea unor programe educative – concursul „Sanitarii pricepuți” sau concursul „Eno Tree Planting Day”, precum și obținerea unor premii la concursurile și olimpiadele școlare. Doamna Floarea Micu și-a slujit comunitatea și cu pana de scriitor, numărându-se printre redactorii revistei „Floare albastră” și printre autorii volumului „Sebeș – Mühlbach. Geografie și istorie locală”, activitate recunoscută prin conferirea distincției „Gheorghe Lazăr, clasa a II-a. 

DOMENIUL „SĂNĂTATE”

Doamna Steluța Besoiu, medic

Medic primar în radiologie și imagistică medicală, doamna Steluța Besoiu se înscrie în categoria specialiștilor total dedicați meseriei, slujind comunitatea locală de peste 50 de ani. După o perioadă de 12 ani, dedicată sănătății celor mici, în calitate de medic pediatru, doamna Steluța Besoiu s-a specializat în radiologie și imagistică medicală, desfășurându-și activitatea în cadrul Spitalului Municipal Sebeș, unde, aproape zece ani, a fost singurul medic radiolog, iar după pensionare, în cabinetul personal. Consideră că specializarea urmată a fost definitorie pentru parcursul său profesional, imagistica medicală fiind unul dintre cele mai complexe domenii, care se intersectează cu toate specialitățile medicale și chirurgicale.

Doamna Nicoleta Caia, medic

Absolventă a Facultății de Medicină Generală, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, specializată în radiologie imagistică medicală, doamna Nicoleta Caia activează ca medic primar radiolog la Spitalul Municipal Sebeș, activitate dublată de cea desfășurată în cadrul Clinicii Terra Aster Alba-Iulia și cabinetului individual de ecografie-imagistică medicală. Numele doamnei Nicoleta Caia s-a regăsit și se regăsește pe programele manifestărilor de specialitate, conferințe, congrese, sesiuni de comunicare naționale și internaționale, acest lucru contribuind la perfecționarea profesională continuă. Cu o poveste de viață impresionantă, cu forța pe care doar femeile o pot demonstra, doamna Nicoleta Caia este un om și un profesionist desăvârșit.

Doamna Teodora Adam – Bonci, medic

Absolventă a Facultății de Medicină, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, unde a condus, pentru doi ani, Organizația Studenților Mediciniști, doamna Teodora Adam – Bonci activează ca medic rezident la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, specialitatea pediatrie, și asistent universitar în cadrul departamentului de științe funcționale-fiziopatologie. Alături de alți trei colegi, a înființat „Caravana cu Medici”, un proiect de suflet dedicat persoanelor din zonele izolate, care nu au acces la serviciile sistemului medical. Un gând de mulțumire pentru toate realizările.

Doamna Iulia Cena – Dican, medic

O tânără de succes, doamna Iulia Cena – Dican, care se îngrijește de sănătatea psihică a pacienților. Specializată în psihologie clinică, psihologia personalității, psihodiagnostic, psihocriminalistică și psihologia dezvoltării, Iulia Cena – Dican activează atât în cadrul Clinicii Maze Center din Cluj-Napoca, cât și în cabinetul individual, ca psiholog, clinician, consilier și trainer. În paralel, din anul 2019, activează și în cadrul Asociației Schimbare Pozitivă din București, unde  coordonează evenimentele de dezvoltare personală.

Tot în cadrul acestei categorii, doamna Lidia Suciu Horvath, medic primar medicină generală, cu competențe în ecografie generală, este o persoană care s-a remarcat prin implicarea în viața comunității, grija pentru pacienți și pentru persoanele vulnerabile, întrunind numeroase propuneri pentru a fi nominalizată. Din păcate, un eveniment din viața personală, a determinat-o pe doamna Lidia Suciu Horvath să ne transmită rugămintea de a-i îngădui absența din această gală. Un gând cald, de apreciere, unei doamne care s-a făcut recunoscută prin prestația profesională impecabilă și prin profunzimea umană.   

DOMENIUL „BUSINESS” 

Doamna Sâmza Goţa, femeie de afaceri

Doamna Sâmza Goţa este născută în satul Răchita, în neamul Călienilor şi Cărpinişenilor. În noiembrie 1973, la vârsta de 21 de ani, lucrătoare la atelierul de creaţie al întreprinderii Căprioara din Sebeş, se căsătorea cu Elisiu Goţa, un tânăr de 27 de ani, extrem de întreprinzător și îndemânatic. Au plecat, cum se spune, „de la blid, lingură şi furculiţă”. Au fost încercaţi de nenumărate greutăţi. În pofida tuturor eforturilor depuse, până în anul 1989, n-au ajuns decât la nivelul de mici meseriaşi prigoniţi de comunism prin taxe şi alte piedici. Ideea care a stat la baza întemeierii companiei ”Elis Pavaje” a apărut în Germania, în 1990, când la invitaţia prietenilor din Germania, s-au dus să vadă cum se lucrează în „lumea liberă”. De acolo s-au întors cu o bucată de pavea care avea sa însemne viitorul familiei. Importanța muncii și respectul pentru semeni sunt valorile transmise mai departe fiilor Emil și Vasile. Dincolo de succes și de împlinirile personale, doamna Sâmza Goța este o lecție de modestie, înțelepciune și sensibilitate. 

Doamna Paraschiva Istrate, femeie de afaceri

Născută într-o frumoasă zi de toamnă, pe plaiurile de poveste ale Mărginimii Sibiului, doamna Paraschiva Istrate s-a deprins încă din anii copilăriei cu hărnicia și spiritul antreprenorial. În condițiile liberalizării și deschiderii piețelor, de după anii ’90, alături de soțul său, a dezvoltat o mică afacere locală, iar înghețata pe care o produc a devenit astăzi un brand național. Doamna Paraschiva Istrate consideră că succesul acestei afaceri, care a evoluat de la trei angajați, la peste 500 în prezent, se datorează capacității de a evolua și de a găsi potențialul fiecărui angajat. Implicarea totală și reorientarea în domeniul business, i-au permis să se implice și în industria alimentară, mai apoi în domeniul investițiilor și imobiliarelor, încununând deviza familiei: „Nu a fost ușor și nu este, dar datorită implicării întregii familii și a echipei am reușit”. O afacere de succes, o doamnă de succes.

Doamna Anca Fărcașiu, femeie de afaceri

Credem că nu există sebeșean care să nu fi auzit de „Ograda cu Struți”, un concept de fermă, născut din nebunia frumoasă a unui cuplu de întreprinzători: familia Fărcașiu… Partea feminină a afacerii, doamna Anca Fărcașiu, spune că proiectul a demarat în anul 2009; la început modest, acesta a crescut de la 3 struți, la 300 de struți și peste 600 de pui în prezent, la care se adaugă propriul abator, un procent de 90% din producția acestuia fiind exportată. Pentru Anca Fărcașiu, succesul nu se poate exprima în cifre de afaceri sau valori de profit, ci prin calitatea persoanelor de care ești înconjurat, mărturisind că: „Succesul meu se datorează, în primul rând, soțului meu optimist în fața oricărei provocări, echipei minunate de la fermă, familiei și bunicilor care ne-au ajutat enorm cu creșterea copiilor. Și nu în ultimul rând, succesul meu se datorează fiicelor mele, cele patru la număr, sursa mea de energie și veselie”.

Doamna Daniela Popa Dreghici, femeie de afaceri

Promotor al brandului „Lavanda Domniței”, doamna Daniela Dreghici Popa ne demonstrează că o idee bună și puțină creativitate sunt ingredientele perfecte pentru dezvoltarea unei afaceri. „Lavanda Domniței” s-a născut din dorința de a pune în valoare locurile minunate din jurul Sebeșului, Valea Janului (Drumul Dăii), unde a moștenit un teren de la bunici, într-o poziție favorabilă culturii de lavandă. Profesia de medic, căreia doamna Daniela Popa Dreghici îi este devotată, a ajutat-o la dezvoltarea unei game de produse naturale, pornind de la floarea de lavandă, distilarea uleiului, apa de lavandă, săpunuri și lumânări cu aromă de lavandă. Din veniturile obținute prin comercializarea produselor s-au făcut mici bucurii, cadouri, excursii, tinerilor cu nevoi speciale din cadrul Asociației Diakoniewerk International.

Domnișoara Diana Eleș, femeie de afaceri

Domnișoara Diana Eleș este o tânără femeie de afaceri, inițiatoarea unui proiect ambițios, destinat doamnelor preocupate de imaginea lor, care vor să se simtă împlinite atunci când poartă haine de calitate. Brand-ul „Eles.ro”, creat de Diana Eleș, absolventă a Facultății de Brand și Management din cadrul Accademia del Lusso din Milano, conține o colecție de haine exclusiviste, create în Italia și comercializate exclusiv online. Ideea și direcțiile acestui concept de business au fost sintetizate de Diana: „Am vrut să creez un brand pentru femeile care se simt mereu tinere și libere, care sunt îndrăgostite de personalitatea lor puternică. Am adus din Milano, capitala mondială a modei, haine, genți și încălțăminte care să reflecte puterea stilului personal, noile trend-uri în materie de modă, dar și mesajul că femeia poate să fie cool, fericită și cu o atitudine pozitivă”.

DOMENIUL „CULTURĂ”

Doamna Ana I. Borcea, scriitoare

Personalitate multivalentă, doamna Ana Borcea a activat ca artist plastic, dirijor de cor, dar și ca profesor al școlilor din Cugir și Sebeș, unele pasiuni, precum cea pentru scris, fiind desăvârșite după momentul pensionării. Membru activ al Cenaclului Literar „Lucian Blaga” Sebeș, doamna Ana Borcea a publicat, cu începere din anul 2001, mai multe volume de versuri, prin intermediul cărora a cântat satul copilăriei, natura, frumosul, dorul de părinți, de tradițiile și obiceiurile de mult apuse, dar și de copilul plecat în țări străine în căutarea unui trai mai bun… Doamna Ana Borcea aduce în jurul său căldură și optimism, condusă fiind de convingerea că Dumnezeu este în tot și în toate, mai ales în sufletul omului bun. 

Doamna Mariana Moga, scriitoare

Poetă și scriitoare, îndrăgostită de frumusețea meleagurilor natale și de lumea satului românesc, doamna Mariana Moga poartă spiritul Sebeșului în toate colțurile țării și Europei. Conectată cu spațiul cultural național și european, Mariana Moga este un nume în mișcarea literară contemporană, recunoscută prin afilierile la Liga Scriitorilor din România, Societatea Culturală „Solteris” Mangalia, Societatea Culturală „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea și Uniunea Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (Canada). Este autoarea a 13 volume de versuri, volume de proză, romane sau antologii, colaboratoare a unor publicații literare din România, Austria, Republica Moldova, Ucraina, Albania, Statele Unite ale Americii, inițiatoare a proiectului „Tabăra Prieteniei Literare De Amicitiae” și coordonator al „Dicționarului de reliefuri literare românești”.

DOMENIUL „SPORT”

Doamna Mia Popescu, profesoară de sport

Doamna profesoară Maria (Mia) Popescu este unul dintre dascălii care au promovat sportul de masă la Sebeș și în împrejurimi. Absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din Timișoara, cadru didactic al școlilor din Poiana Sibiului, Căpâlna, Răchita, Sebeșel, Săsciori, Răhău și Sebeș, doamna Popescu a urmărit pe parcursul carierei dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor și stimularea interesului pentru practicarea unui sport. Sub influența profesorilor Ștefan Morariu și Emilian Truță, doamna Mia Popescu a participat, alături de elevii săi, la competiții județene și naționale de atletism, handbal și șah, activitate dublată de antrenarea echipei de volei masculin „Căprioara” și a echipei de handbal feminin „Unirea”. O viață dăruită școlii, o viață personală împlinită.

Domnișoara Flavia Sentea, gimnastă

Născută la Sebeș, absolventă a Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva, supranumit „școala campionilor”, în prezent studentă a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, Flavia Sentea este o tânără speranță a gimnasticii aerobice românești. Multiplă campioană națională – medaliată cu argint la Concursul Național de Gimnastică Aerobică de la Iași, și mondială – medaliată cu argint la Campionatul Mondial de Gimnastică Aerobică din Portugalia, Flavia Sentea promite să devină următoarea Nadia Comăneci a României. Pentru Flavia, gimnastica aerobică este unul din cele mai complexe sporturi, modelator al corpului și al spiritului, dat fiind faptul că implică un singur aparat – solul, o anumită ținută vestimentară și morală. Flavia Sentea este o persoană delicată, asemeni ghioceilor primăvara, o luptătoare și o învingătoare. Sebeșul este mândru de această campioană!

DOMENIUL „IMPLICARE SOCIALĂ”

          Doamna Margareta Iancu, mediator școlar

Doamna Margareta Iancu este unul dintre mediatorii școlari locali, care asigură legătura dintre comunitatea rromă și școală. Extrem de implicată în viața comunității, colaboratoare activă a manifestărilor dedicate elevilor Sebeșului, doamna Margareta Iancu activează în cadrul unor organizații și societăți care urmăresc combaterea abandonului școlar sau integrarea socio-educativă a tinerilor din comunitatea rromă, precum Organizația „Trebuie” Sebeș sau Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Rromi Cluj-Napoca. În paralel, a organizat acțiuni de integrare a tinerilor rromi în societate, de însușire a elementelor privind drepturile omului, protecția copilului, educație, sănătate, evitarea căsătoriilor timpurii etc. Aceste valori și principii au fost transmise și celor patru fiice și șapte nepoți, care îi calcă pe urme.

Doamna Lidia Ursu, profesoară de limba și literatura rromani

Doamna Lidia Ursu, cadru didactic la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, este implicată în viața comunității rrome și în procesul de identificare și gestionare a problemelor acesteia. Este persoana care asigură medierea conflictelor dascăl-elev, elev-dascăl și comunitate-școală, identificarea, consilierea și sprijinirea absolvenților rromi pentru înscrierea la licee, școli profesionale și facultăți, derulând și o serie de proiecte de mentorat în cadrul unor organizații și asociații locale și județene, precum: Asociația Partida Rromilor Pro-Europa-filiala Alba sau Asociația Montana Moților Alba-Iulia. De asemenea, doamna Lidia Ursu promovează istoria și cultura tradițională rromani, mai ales în rândul tinerilor.

Domnișoara Cristina Claudia Șuteu, șefă de echipaj Eurowings

Lucian Blaga spunea că „cine crede-n zbor, e stăpân peste zare”… În zbor, crede și Cristina Claudia Șuteu, o tânără șefă de echipaj în cadrul companiei Eurowings, parte a Lufthansa Group. Îndrăgostită de zbor, după absolvirea studiilor universitare la Cluj-Napoca și două job-uri care nu i-au adus satisfacții profesionale, a fost cooptată în echipa Eurowings, la începutul anului 2020, fiind promovată șefă de echipaj. Pentru Cristina Șuteu, acest job înseamnă bucuria de a merge la muncă, de a cunoaște noi culturi, de a experimenta noi trăiri și sentimente și de a acumula cunoștințe. Iubește să zboare, iubește să fie aproape de cer în fiecare zi, să privească natura de la înălțime și să poată admira cât de minunat se văd lucrurile „de sus”.

 

Despre Redacția ProAlba 37267 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*