Gala de premiere a studenților şi angajatorilor care au contribuit la implementarea proiectului “Practica – primul pas pentru cariera ta!”

Mircea Trifu

galaAgenţia pentru Dezvoltare Regională Centru în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au organizat ieri, 15 mai, în Aula Mică a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, seminarul cu tema “Inserția tinerilor absolvenți pe piața muncii – din perspectiva angajatorilor și a studenților”, eveniment însoțit și de Gala de premiere a studentilor şi angajatorilor implicați în implementarea proiectului “Practica – primul pas pentru cariera ta!”,

Evenimentul a avut ca obiectiv promovarea rezultatelor implementării proiectului “Practica – primul pas pentru cariera ta”, și prezentarea modului în care acesta a contribuit la îmbunătățirea calității stagiilor de practică ale studenților în companiile din Regiunea Centru în perioada 2011-2013. Punctul culminant al evenimentului l-a constituit  Gala de premiere a angajatorilor din regiunea Centru care s-au implicat în facilitarea efectuării stagiilor de practică pentru studenți în propriile companii, dar și a studenților care au obținut rezultate deosebite în urma efectuării stagiilor de practică.

gala 2Alături de cei 34 de studenți ai Universității 1 Decembrie 1918 care au fost premiați pentru rezultatele deosebite obținute în urma stagiilor de practică, s-au aflat firmele care au găzduit stagiile de practică pe perioada proiectului dar și alte organizații și instituții importante din județul Alba: subprefectul județului Alba, reprezentanți ai AJOFM Alba, ai OI POS DRU Regiunea Centru, CNDIPT OI POS DRU, ADR CENTRU, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

”Una din temele dezbătute în cadrul seminarului care a precedat Gala de premiere a fost inserția pe piața muncii a tinerilor absolvenți de studii superioare. Atât studenții cât și angajatorii prezenți au apreciat beneficiile pe care le-a oferit proiectul în sensul unei mai bune integrări a tinerilor pe piața muncii. Pentru angajatorilor a fost importantă oportunitatea de a se implica în formarea tinerilor și a-i pregăti pentru piața muncii, de a-și face cunoscută activitatea și a se promova în calitate de viitori angajați . Pentru studenți a fost o șansă reală de a intra în contact cu mediul organizațional al unei firme, de a beneficia de  îndrumare specializată pe perioada stagiului din partea tutorilor și de a pune în practică cunoștințele teoretice dobândite în anii de studiu”, a declarat domnul Simion Creţu, director general al ADR Centru.

gala 1Proiectul “Practica – primul pas pentru cariera ta” a fost implementat, în perioada februarie 2010 – mai 2013 la nivelul regiunilor Bucureşti-Ilfov, Centru şi Nord-Vest, sub coordonarea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov. Parteneriatul proiectului a inclus Agențiile pentru Dezvoltare Regională din regiunile București-Ilfov, Centru și Nord Vest la care s-au adăugat Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Prin activităţile realizate, cele 5 instituţii partenere au facilitat realizarea stagiilor de practică a 600 studenţi în firme din cele 3 regiuni participante și au realizat activități de consiliere și orientare profesională pentru tinerii  aflaţi în situaţia de tranziţie de la şcoala la viaţa în scopul unei mai bune inserții pe piața muncii.

Proiectul ”Practica-primul pas pentru cariera ta” a beneficiat de o finanțare de 2.825.811 lei, din Fondul Social European, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni!

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22585 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*