Gabriel Plesa: Bugetarea participativă este o prioritate a USR-PLUS pentru Alba Iulia

Alba Iulia are nevoie de o administrație transparentă și în dialog permanent cu cetățeanul și comunitatea. Trebuie să schimbăm actuala paradigmă, în care conducerea orașului ia contact cu cetățeanul doar o dată la patru ani, prin intermediul votului, după care totul se petrece în spatele ușilor închise, iar deciziile sunt luate de o mână de aleși, împreună cu anturajul grupurilor de interese economice care-i înconjoară.
Bugetarea participativă este o modalitate prin care cetățeanul este implicat activ și permanent în deciziile pe care administrația le ia pentru dezvoltarea localității. Bugetarea participativă presupune ca o parte din bugetul destinat investițiilor să fie cheltuit așa cum decid, în mod direct, cetățenii și comunitățile orașului, în baza proiectelor depuse de aceștia.
Fie că vorbim de o trecere de pietoni, de asfaltarea unei străzi, de amenajarea unui spațiu de joacă ori a unei zone verzi, prin intermediul bugetării participative cetățenii vor avea posibilitatea de a decide, în mod direct, aceste investiții.
Iar acesta este un model și un mod de a face administrație, pentru că trebuie să plecăm de la premisa că cetățenii cunosc cel mai bine problemele cu care se confruntă.
În plus, bugetarea participativă creează condițiile optime pentru o relație directă, onestă și permanentă între cetățean și administrație.
Împreună cu colegii din USR-PLUS vom propune, încă din primele zile ale viitoarei administrații, ca o sumă cuprinsă între 5 și 10 procente din bugetul anul de investiții al orașului să fie destinată bugetării participative.
Cetățenii trebuie să aibă posibilitatea de a fi implicați în mod direct în activitatea administrației, așa cum o administrație responsabilă are obligația de a fi în contact permanent cu cetățeanul, și nu într-o relație la distanță, cum se întâmplă acum, când comunicarea cu cetățeanul se face doar o dată la patru ani.
Gabriel Plesa , USR Alba
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22074 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*