Fundația Comunitară Alba a premiat laureații celui de al 4-lea an al programului YouthBank Alba

yb15Restaurantul medieval “Pub 13” a găzduit de curând evenimentul de final de an al Programului YouthBank Alba. Într-o atmosferă festivă, cele 10 proiecte implementate, reprezentând tot atâtea inițiative în comunitate ale liceenilor din Alba Iulia care au prins viață grație finanțării acordate de Fundația Comunitară Alba în cadrul Programului YouthBank au fost prezentate publicului prezent format din liceeni, părinți și susținători, organizații gazdă, parteneri și finanțatori și, bineînțeles, mass-media.

Cei care s-au implicat și au realizat aceste acțiuni, dedicând o parte consistentă din timpul lor personal pentru ca ceilalți liceeni din oraș să aibă oportunitatea de a le fi finanțate inițiativele de implicare în comunitate sunt voluntarii YouthBank din cadrul Fundației Comunitare Alba, liceeni și ei – Vasile Bulgaru, Denisa Costan, Diana Cucea, Cristian Fleșeru, Cosmin Hărăstășan, Andreea Idita-Șeican, Carmina Jibetean, Raluca Macavei, Gabriel Patachi, Amalia Stoia și Daniela Toma, coordonați de Sebastian Băeșan.

yb20Rând pe rând, cele 10 proiecte implementate și rezultatele lor au fost prezentate chiar de tinerii care le-au propus spre finanțare, aceștia uimind încă o dată prin maturitatea dar și ingeniozitatea cu care au dus la bun sfârșit proiecte importante, care le-au solicitat nu doar abilități de management și leadership, ci și abilități de comunicare, financiare, de marketing, etc. Pentru toate acestea, liceenii din echipele de proiect, coordonatorii lor și organizațiile gazdă au fost răsplătiți cu diplome și, bineînțeles, aplauze, aceleași gesturi de recunoștință mergând spre partenerii și finanțatorii programului și, bineînțeles, spre voluntarii YouthBank. Trei proiecte au primit distincții speciale: “Hidden Alba Iulia” și „Socializarea are prioritate” au fost desemnate cele mai antreprenoriale proiecte, pentru faptul că au obținut venituri importante din activități desfășurate în cadrul proiectelor (4.320, respectiv 2.555 lei), iar “Astăzi aleg să zâmbesc!” a fost desemnat cel mai apreciat proiect pe rețelele de socializare, cu 758 de like-uri primite. Un moment care a uimit asistența a fost interpretarea live, de către Andrada Popa și Vasile Bulgaru (liceeni YouthBank), a unei prelucrări după o piesă a lui Michael Jackson. Emoția a fost completă odată cu aducerea unui imens tort dăruit de Cofetăria Corina pentru a sărbători cei patru ani de YB la Alba Iulia.

yb1Rezultatele celui de-al patrulea an de Program YouthBank sunt impresionante. Cele 10 proiecte finanțate de Fundația Comunitară Alba au avut 4.786 de beneficiari, din care 2.440 beneficiari direcți și 2.346 indirecți, la care se adaugă comunitățile locale în care proiectele s-au desfășurat. Bugetul total al celor 10 proiecte a fost de peste 43.000 lei, din care jumătate sunt granturile acordate de fundație, iar diferența o reprezintă cofinanțarea proiectelor în bani sau în natură. Cele

10 proiecte au fost implementate cu ajutorul a 170 de voluntari, din care 52 sunt membrii echipelor finanțate

Programul YouthBank susține tinerii liceeni din Alba Iulia și inițiativele lor în comunitate, municipiul nostru fiind unul din cele 11 oraşe din România în care acest program se derulează. În cei patru ani de program (2009-2013), Fundația Comunitară Alba a acordat 37 de granturi liceenilor din Alba Iulia, în valoare totală de peste 64.000 lei, finanțând astfel inițiativele în comunitate a 160 de liceeni. Fondul pentru finanțarea proiectelor din acest an a fost cel mai mare din istoria YouthBank Alba, valoarea totală a granturilor acordate fiind de 22.135 lei. Jumătate din acest fond a fost constituit prin yb9acțiunile de fundraising realizate de voluntarii din echipa YB: vânzare de calendare, de felicitări de Crăciun, împachetat de cadouri la Mall, licitație de jucării în cadrul Fabricii de Bucurii, Balul YouthBank, dar mai ales parteneriate cu firme locale care au înțeles că cea mai bună investiție pe care o pot face este cea în tineri și în educația lor. Cealaltă jumătate de fond reprezintă matching-ul oferit de OTP Bank, principalul partener business al YouthBank Alba în anul școlar 2012-2013.

“Cei patru ani de când Fundația Comunitară Alba derulează programul YouthBank sunt rodul strădaniei și devotamentului unei echipe a fundației în care tinerii sunt vioara întâi. YouthBank creează un nou val de activism şi angajament din partea tinerilor, contribuie la succesul lor personal, dar și la prestigiul liceului din care fac parte și al municipiului Alba Iulia”, declară directorul executiv al Fundației Comunitare Alba, Dorin Sava.

“Suntem o companie locală și am ales să sprijinim, cât de mult putem, comunitatea și inițiativele locale”, declară la rândul său Adrian Petrescu, director comercial Dacia SA.

yb5Prezentă la eveniment, Adriana Corcoveanu, managerul OTP Bank Alba, și-a exprimat încântarea pentru succesul cu care liceenii albaiulieni au implementat proiecte, dar și susținerea băncii pe care o reprezintă pentru comunitate și inițiativele menite să o dezvolte.

Programul YouthBank a fost desemnat cel mai bun program de educație nonformală în județul Alba în anul 2012, în cadrul Galei Voluntarilor, tot aici câștigând premiile pentru cel mai bun coordonator de voluntari și voluntarii anului la secțiunile educație și junior. La nivel național, YouthBank a fost desemnat „Cel mai bun proiect educaţional al anului” în cadrul Galei Premiilor în Educaţie 2010, în anul 2011 a primit premiul doi la categoria „Proiecte pentru tineret” în cadrul Galei Societăţii Civile, iar în anul 2012, la aceeași gală, programul a primit premiul trei la categoria „Comportament civic și participare publică”, o confirmare în plus că YouthBank este o excelentă şcoală de dezvoltare personală.

Programul YouthBank Alba a avut în anul școlar 2012-2013, ca principali parteneri locali, Consiliul Local și Primăria Municipiului Alba Iulia, OTP Bank și Dacia Market, iar ca finanțatori Ancău Company, Porterom și Tipo-Rex. Parteneri importanți ai programului au fost și Inspectoratul Școlar al Județului Alba, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, DJST Alba, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Alba Mall, Impact Design și Club Stage. Partener național este Asociația pentru Relații Comunitare.

yb11Asociația pentru Relații Comunitare a inițiat în 2006 programul YouthBank și coordonează o rețea națională de parteneri dedicați dezvoltării locale a programului, pornind de la un set comun de principii și standarde. Programul YB pornește de la premisa că tinerii sunt o resursă pentru comunitățile locale și încurajează inițiativa civică, responsabilitatea și asumarea de către tineri a rolului de lideri. Aceștia se implică în mod practic în acțiuni și decizii locale, prin crearea și utilizarea unui fond care susține inițiativele tinerilor.

Iată, mai jos, lista proiectelor implementate în anul 2012-2013:

1) “Acționăm împreună pentru un viitor sănătos” – proiect al echipei „Tinact Tibru” formată din liceeni ai Colegiului Tehnic Apulum, Seminarului Teologic Ortodox și Colegiului Dionisie Pop Marțian, care au amenajat o bază sportivă în satul Tibru din comuna Cricău, prima de acest fel din sat. Partenerii tinerilor în proiect au fost Parohia Ortodoxă Tibru și Primăria Comunei Cricău.

2) “Citim într-o zi cât alții în 7 ani” – proiect al echipei „Cititorii” formată din liceeni ai Seminarului Teologic Ortodox “Mitropolit Simion Ștefan”, ce și-au propus introducerea lecturii în universul copiilor încă de la vârsta la care slovele devin cunoscute. Partenerii tinerilor în proiect au fost Asociația Stop Autism Alba și Școala Vasile Goldiș.

3) “Astăzi aleg să zâmbesc” – proiect al echipei „Smile” formată din liceeni ai Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazu”, ce și-au propus “distribuirea” de zâmbete la propriu și la figurat locuitorilor municipiului. Partener al tinerilor în proiect a fost Colegiul Militar.

4) “Concurs de orientare turistică și sportivă pentru liceeni” este titlul proiectului echipei “Floare de colț“ formată din liceeni ai Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazu”, ce și-au propus socializarea între cluburile/ cercurile școlare de turism, dezvoltarea altor cluburi de turism în județ, cunoașterea noțiunilor de bază în orientarea turistică, promovarea mișcării și a sportului în natură, cunoașterea potențialului turistic al județului Alba, etc. Partenerii tinerilor în proiect au fost Colegiul Militar, Salvamont Alba și CETM Albamont.

5) “Socializarea are prioritate” este titlul proiectului echipei “Tinerii SMart“ formată din liceeni ai Colegiului Tehnic Apulum, Liceului Sportiv, Colegiului Economic Dionisie Pop Marțian și ai Colegiului de Afaceri, ce și-au propus creșterea gradului de socializare a bolnavilor de scleroză multiplă. Parteneră a tinerilor în proiect a fost Asociația SM Speromax Alba.

6) “Săptămâna sănătății” este titlul proiectului echipei “Pro Viață“ formată din tineri din Liceul “Sf. Iosif” și Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan”, ce și-au propus să popularizeze și să arate practic tinerilor efectele benefice ale sportului în viața acestora. Parteneră a tinerilor în proiect a fost Asociația Pro Tinerețe.

7) “Tinerii fotografi “Bălgrădeni” este proiectul echipei “Adolescenții creativi“, formată din liceeni de la “Sf. Iosif” și ai Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan”, ce și-au propus să descopere tinerii adolescenți care doresc să schimbe ceva în viitorul lor dar și al orașului din care provin prin promovarea artei fotografice. Parteneră a tinerilor în proiect a fost Asociația Pro Tinerețe.

8) “Hidden Alba Iulia” este proiectul echipei “Kalyteros“, formată din liceeni de la Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan” și Colegiul Tehnic “Alexandru Domșa”, ce și-au propus să crească nivelul de cunoaştere al tinerilor asupra monumentelor istorice din Alba Iulia, în special al celor mai puțin cunoscute. Partenerii tinerilor în proiect au fost Asociația Absolvenților Universității “1 Decembrie 1918”, Muzeul Național al Unirii, Casa de Cultură a Studenților și Asociația Grupul Skepsis.

9) “Arta, acum” este proiectul propus de echipa “Youth Art“, formată din liceeni de la Colegiul de Afaceri și Seminarul Teologic Ortodox, ce și-au propus provocarea tinerilor cu un gen de teatru mai puțin cunoscut – teatrul polițis. Partener al tinerilor în proiect a fost Asociația Grupul Skepsis.

10) “Ecouri” este proiectul propus de elevi ai Colegiului Tehnic “Alexandru Domșa” reuniți în echipa “Liceenii“, care și-au dorit realizarea unei mai bune promovări a activităţilor şcolare şi extraşcolare din cadrul școlii lor prin intermediul unei reviste proprii.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21769 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*