Franța, a doua mobilitate a proiectului Erasmus+ “United in Music”. Parteneriat educațional între Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia și unități de învățământ din străinătate

frantaÎn perioada 25-30 mai 2016 a avut loc a doua mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ “United in Music”, desfășurat  în parteneriat educațional între Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia și unități de învățământ din Lituania, Franța și  Italia. Aceasta a constat într-o întâlnire a cadrelor didactice și a elevilor participanți în Franța, întâlnire finalizată conform planificării inițiale cu un concert de muzică populară interpretat de cele 4 grupuri de elevi  din cele 4 țări. Din partea României, au luat parte la aceste activități directorul unității, prof. Marcu Nicușor, coordonatorul proiectului, profesor de limba engleză, Jurca Mirela, precum si Popa Ovidiu, profesor de muzică, prof. pentru învățământul primar Mărginean Angela și Mureșan Roxana, profesor de limba engleză, acompaniați de un grup de 7 elevi talentați.

Membrii țării gazdă au alcătuit pentru această a doua  întâlnire un program diversificat și deosebit de interesant, prin care să asigure o atmosferă favorabilă unei interacțiuni eficiente între participanți, dar și să creeze premisele unei colaborări productive, în vederea atingerii tuturor obiectivelor propuse. 2 frantaCele 5 zile au debutat cu festivitatea de începere a activităților unde fiecare școală și-a prezentat țara, orașul și echipa de proiect, urmată fiind de vizitarea școlii gazdă, College Nat Maxence Van Der Meersch pentru a observa asemănările și diferențele dintre sistemul educațional francez și cel al țării de origine. Activitățile au continuat în spirit muzical, cu repetiții individuale și de grup, unde elevii au învățat să cânte împreună cântecul popular comun al fiecărei țări,cele 3 cântece populare individuale, specifice fiecărei țări,  precum și imnul Europei în limba germană..

3 frantaÎntrucât proiectul are ca scop principal diminuarea distanței dintre profesori și elevi  prin muzică, dar și prin cunoașterea mai îndeaproape a culturii, obiceiurilor și tradițiilor țărilor participante, țara gazdă, Franța a invitat în zilele următoare profesorii și elevii musafiri într-un periplu turistic prin Pas de Calais, în jurul Canalului Mânecii și prin încântătorul Lille, metropolă cu străzi medievale și clădiri flamande care găzduiește o cetate de tip Vauban similară celei din Alba Iulia, dar și printr-unul muzical la Opera din Lille oferit prin intermediul sopranei Anna Prohaska și prietenii, care a introdus audiența în lumea lui Schubert, Webern și Pergolesi. 4 frantaAstfel, elevii și profesorii participanți au aflat că uniți prin muzică, Europa devine un spațiu deschis învățării continue, schimbului de idei, prieteniei și lipsei de discriminare.

 

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24667 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*