Fotografiile vizitei generalului Berthelot în Alba Iulia, exponatul lunii ianuarie la Muzeul Național al Unirii

PSDI Cornel Comsa Europarlamentare

Miercuri, 9 ianuarie 2019, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii ianuarie, Fotografiile vizitei generalului Berthelot în Alba Iulia.

După ce Alba Iulia a devenit “Orașul Unirii” la 1 decembrie 1918, în lunile următoare au continuat să se producă evenimente istorice semnificative. Un astfel de episod s-a petrecut în chiar debutul anului 1919, la 1 ianuarie, dată la care generalul francez Henri Mathias Berthelot a avut un scurt popas în gara din Alba Iulia. Evenimentul a avut o încărcătură simbolică deosebită, întrucât Berthelot era, încă din 1916, șeful Misiunii Militare Franceze în România, iar Franța era cel mai de nădejde aliat al României. În presa locală, Berthelot era numit “Mesia poporului nostru”. Fotografiile primirii generalului în gara din Alba Iulia au fost realizate de același “fotograf al Unirii”, Samoilă Mârza. Au fost prezenți la eveniment: notabilitățile orașului, efective ale armatei române, populație civilă din Alba Iulia, Zlatna și alte zone ale județului. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

 

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18388 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*