Foto-video: Sediul IPJ Alba a fost luat cu asalt de sute de „cai putere”. Polițiștii au primit șase mașini în comodat de la CJ Alba

masini ipj 02Joi, 5 iunie, sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a fost „luat cu asalt” de sute de cai putere. IPJ Alba a primit în comodat, de la Consiliul Județean Alba, șase autospeciale (patru Dacia Logan și două Dacia Duster). La evenimentul oficial de primire a acestora, organizat la sediul instituției, au participat conducerea inspectoratului, a Consiliului Județean Alba, reprezentanți ATOP Alba și alte cadre din cadrul IPJ Alba.

În cadrul conferinței de presă, șeful IPJ Alba, Nicolae Căbulea și președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, au semnat documentele oficiale a colaborării dintre cele două instituții.

Valoarea contractului de achiziție a autovehiculelor a fost de 334.032 lei, din care 185.890 lei au reprezentat suma plătită pe cele patru Dacia Logan, iar cele două Dacii Duster au costat 148.142 lei.

Nicolae Căbulea șeful IPJ Alba, a precizat că urmează să se stabilească departamentele unde vor fi folosite noile achiziții și dacă este nevoie sau nu de inscripții pentru acestea.

masini ipj 13Președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a precizat că această investiție îi are ca beneficiari în primul rând pe cetățeni, în slujba cărora lucrează oamenii legii.

În acest moment, IPJ Alba deține 173 de autovehicule, la care se adaugă cele șase primite astăzi.

În urma investiției, efectele așteptate sunt următoarele:

– reducerea accidentelor de circulație, cât și a consecințelor acestora, prin implementarea unor programe specifice de management al traficului rutier

– reducerea timpului de intervenție la evenimente care aduc atingere ordinii și liniștii publice și a timpului de răspuns la solicitările populației

– creșterea gradului de siguranță a populației și a procentului de identificare a autorilor în dosarele penale cu autori necunoscuți, prin intensificarea activităților informativ-operative, de cercetare și criminalistice

– apărarea patrimoniului privat și public și reducerea cu 5% a furturilor din locuințe, societăți comerciale și din auto.

– reducerea numărului de infracțiuni comise cu violență în Alba

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19082 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*