Foto-video: Incendiu în spitalul din Alba Iulia. Vinovatul este un pacient care a fumat în incinta unității

Detașamentul de pompieri Alba-Iulia  a intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie a spitalului județean din Alba Iulia, în care era depozitată lenjerie de pat. Au existat degajări de fum și nu au fost  înregistrate victime, în zona respectivă nefiind pacienți internați, au transmis cei de la ISU Alba, care au mai precizat că incidentul a avut loc la nivelul etajului 3. Deși au fost inundate cu fum căile de evacuare, nu a fost nevoie de evacuarea pancienților de la etajul afectat și nici de la nivelul superior!

La fața locului s-a constituit o echipă de cercetare compusă din specialiști ISU Alba și IPJ Alba. La fața locului s-a aflat și managerul spitalului, Diana Mârza Diana și dr. Aurel Crisan, medic șef UPU SMURD Alba. Acțiunea de intervenție a fost coordonată în mod integrat de către prefectul judetului Alba.

Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise. Persoana vinovată a fost identificată în persoana unui pacient, de 69 de ani, internat în secția de  gastroenterologie. Secția de gastroenterologie este recent reabilitată, prevăzută cu sisteme de detecție și semnalizare incendiu pentru protejarea bunurilor și persoanelor.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19975 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*