Foto: Poluare pe râul Mureș. Autoritățile din Alba, în alertă. „NU se va folosi apa râului pentru alimentație și pentru igienă personală.”

În data de 13 aprilie 2018, s-a constatat, de către reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, la cca 100m în aval de barajul industrial de captare apă, în dreptul localității Iernut, existența unui canal prin care se evacuau produse petroliere provenite de la Termocentrala Iernut. Reprezentanții unității declară că au executat lucrări de reparații. Peliculele și irizațiile de produse petroliere s-au întins pe cca 10 km lungime.

În jurul orei 22:27 unda de viitură a ajuns  în dreptul localității Noșlac, situația fiind monitorizată permanent prin sprijinul Serviciului Voluntar Noșlac.

Sub coordonarea Prefectului Județului Alba – Hălălai Dănuț-Emil, Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba și a Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba – col. Oprișa Cornel s-a lucrat pentru montarea cordoanelor plutitoare și a materialelor absorbante în dreptul localității Teiuș.

La fața locului se află și reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire al Apelor, Administrației Bazinală Mureș, Inspectoratului de Poliție Alba, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba și ai Administrației Locale Teiuș.

În urma evaluării situației din teren, s-au stabilit următoarele măsuri:

  • Stoparea evacuări de produse petroliere;
  • Monitorizarea permanentă a zonei din avalul barajului unde s-a produs incidentul;
  • Avertizarea populației și a operatorilor economici privind protejarea surselor de apă, a hranei și a animalelor. NU se va folosi apa râului Mureș pentru alimentație și pentru igienă personală.

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 15628 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*