Foto: O mașină de teren a fost proiectată, violent, pe terasa pensiunii „Vila Duțu” din Alba Iulia. În accident au fost implicate patru autoturisme

vila dutu accidentO mașină Hyundai Tucson a fost proiectată, vineri, 6 mai 2016, pe terasa Vilei Duțu din Alba Iulia, pensiune aflată la ieșirea spre Micești. Din fericire, la momentul respectiv, în zonă nu se afla nimeni, fiindcă urmările puteau fi tragice. Accidentul s-ar fi petrecut după ce șoferul mașinii Hyundai, care mergea dinspre Micești către Alba Iulia, a vrut să vireze stânga, moment în care a fost izbit de un Renault angajat într-o depășire pe linie continuă. În urma impactului, au mai fost avariate alte două mașini, aflate în fața pensiunii, a cărei terasă a fost serios deteriorată. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru șoferul autoturismului Renault, a rezultat valoarea de  0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Unul dintre membrii familiei care deține pensiunea a postat pe o rețea de socializare două fotografii în care se vede că mașina de teren mai avea puțin și intra în restaurant. Și cum românul face haz de necaz, internauții au început să comenteze imediat: “au venit la colindat cu forța?” sau  “cineva care cu adevarat vrea să te găsescă,te caută.”

accident vila dutu

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14360 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*