Foto: La Spațiile RYMA din Alba Iulia s-a inaugurat spațiul de joacă „Aventura din Cetate”

spatiu de joaca 02Vineri, la Spațiile RYMA din Alba Iulia s-a inaugurat spațiul de joacă pentru copii și tineri „Aventura din Cetate”. În cadrul inaugurării, copiii au avut parte de picturi pe față, gogoși, dulciuri, ateliere de desen și pictură, confecționare de bijuterii, o tombolă cu premii și multă multă distracție, Este un spațiu de joacă inedit, un loc creat de tineri pentru tineri, copii și pentru întreaga comunitate albaiuliană. Dotările de care beneficează acest loc de joacă sunt unele care îl fac fericit pe orice copil sau tânăr ce vrea să se distreze: instalații specifice alpinismului, un panou de cățărat pentru tineri și un altul pentru copii, o tiroliană, o sală de clasă în aer liber, toboggan, leagăne, teren de minifotbal și badminton, un instrument muzical de lemn și sfori, groapă de nisip și multe alte accesorii pentru jocul și educația copiilor. Pe viitor aici se vor desfășura cursuri de alpinism, de engleză, de pictură și desen dar și alte activități propuse de părinți sau dorite de copii. Nu vor lipsi petrecerile aniversare organizate de către părinți pentru copii în incinta spațiului de joacă. Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România cu suma de 8.911 lei și a fost derulat de Asociația RYMA împreună cu partenerii Asociația Pro Tinerețe și Centrul Județean de Voluntariat Alba. Pe lângă finanțarea câștigată, Asociația RYMA a contribuit la acest proiect cu suma de 8000 lei, contribuție atât în bani cât și iîn natură. Primăria Municipiului Alba Iulia a contribuit cu semințe pentru gazon, firma Agro Silva (Husqvarna) cu scule și unelte pentru grădinărit și irigații iar  Salvamont Alba a asigurat  asistența tehnică pentru realizarea instalațiilor de alpinism.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19063 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*