Foto: La Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud a avut loc tradiționalul concert de colinde

concert de colinde 05Vineri, 18 decembrie, Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu” a fost gazda tradiționalului concert de colinde organizat de Primăria Municipiului Aiud. Au participat la acest concert: Ansamblul Folcloric ”Doina Aiudului”, Ansamblul Folcloric de copii ”Doina Aiudului”, Grupul de Muzică Folk al Centrului Cultural ”Liviu Rebreanu” din Aiud, Formația de Dansuri Populare Maghiare a Centrului Cultural ”Liviu Rebreanu” Aiud, Grupul de Colindători din Alba, Grupul Vocal ”Suflet de român”, Ansamblul Folcloric ”Cununa Fărăului” și Corul Preoților din Protopopiatul Aiud. Alături de aceste grupuri, pe scena Centrului Cultural ”Liviu Rebreanu” din Aiud au urcat soliștii vocali: Marinela Baba, Teodora Zărnescu, Camelia Ilea, Roxana Călușer, Mădălina Alexandra Boar, Geanina Buzan și Andrei Ciocan. Seara de colinde a fost deschisă de ceremonia de acordare a titlurilor de cetățean de onoare, doamnei Jenica Sătmărean și domnului Mihai Robert Lixandru, cărora primarul municipiului Aiud, Mihai Horațiu Josan, le-a acordat diploma și placheta de cetățean de onoare al Municipiului Aiud, în semn de recunoștință pentru contribuția deosebită adusă în domeniul cultural și artistic. Seara a continuat cu ”Gala Performerilor”, moment dedicat celor 28 de elevi aiudeni care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele județene și naționale. Aceștia au fost recompensați cu diplome și premii în bani.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22082 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*