Foto: ISU Alba și-a arătat „mușchii” în cadrul unui exercițiu tactic desfășurat la Teiuș

5În data de 28 martie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba, în cooperare cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Teiuş, Poliţia oraşului Teiuş şi SC Unicom Holding SRL –  Punct de lucru Teiuş au desfăşurat, la depozitul de carburanţi, un exerciţiu tactic de intervenţie pentru monitorizarea şi gestionarea unor situaţii de urgenţă.

În scenariul exerciţiului, pentru îndeplinirea scopurilor propuse s-a prevăzut un incendiu de vegetaţie uscată care s-a propagat la un rezervor de carburanţi aflat în curtea unei societăţi comerciale, existând pericolul de extindere la celelalte rezervoare de motorină, dar  şi riscul producerii unei explozii. Pentru limitarea şi stingerea incendiului au intervenit Detaşamentele de pompieri Alba Iulia şi Aiud cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, Garda de Intervenţie Blaj cu o autospecială de stins incendii, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Teiuş cu o autospecială şi Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă de la societatea comercială.

9Exerciţiul şi-a atins scopurile de verificare a concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante, precum şi de realizare a unei informări complexe a populaţiei, privind modul de comportare în cazul producerii unor astfel de situaţii de urgenţă.

La exerciţiu au participat domnul prefect Feneşer Gheorghe, domnul Hălălai Mirel primarul oraşului Teiuş, domnul Constantin Vlădulescu directorul general adjunct al societăţii comerciale şi reprezentanţi ai instituţilor implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de acest tip de risc.

Aceştia au apreciat modul în care s-a organizat şi desfăşurat exerciţiul, colaborarea bună între toate forţele participante şi profesionalismul pompierilor militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba.

Despre Redacția ProAlba 37494 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*