Foto: Festivalul Național „Unitate și Prietenie” de la Alba Iulia, o reușită de excepție

În perioada 29 noiembrie – 2 decembrie a avut loc, la Alba Iulia, Festivalul Național „Unitate și Prietenie”, organizat de cercetaşii din Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia. Evenimentul a ajuns la cea de-a 15-a ediție și a strâns, alături de cercetaşii albaiulieni, peste 350 de cercetași din 30 de Centre Locale din toată țară.  Deschiderea evenimentului a avut loc joi seara, în Piața Toboșarului, unde cei din trupa Skepsis au susținut o scurtă piesă de teatru, urmată de prezentarea Centrelor Locale prezente la eveniment. De asemenea, cercetaşii prezenţi au intonat imnul festivalului, alături de compozitoarea acestuia, Cristina Tătar, cercetaş în cadrul Centrului Local „Axente Sever”. Vineri şi sâmbătă dimineaţa, cercetaşii prezenţi la eveniment au participat la sesiunile de ateliere pregătite de organizatori, acestea fiind împărţite în funcţie de ramurile de vârstă (exploratori şi adulţi). În cadrul atelierelor, participanţii au avut ocazia de a învăţa despre prim ajutor, reciclarea gunoaielor în mod creativ, dar şi despre autoapărare, tir cu arcul, căţărare sau dansuri. De asemenea, au avut loc ateliere despre arta fotografică şi modul de realizare a desenelor animate, au avut loc excursii la Salina Turda şi Râpa Roşie (Sebeş), iar în cadrul proiectului social „Zâmbeşte”, cercetaşii participanţi la festival au avut ocazia de a realiza activităţi cu copii defavorizaţi.

Vineri după-masa, participanții au avut în program Competiţia Breslelor, un joc desfăşurat în Cetatea Alba Carolina, în cadrul căruia au fost împărțiți aleator în echipe. Scopul activităţii a fost atât rezolvarea provocărilor din cadrul jocului, cât şi socializarea între participanţi şi descoperirea Cetăţii.

Sâmbătă, Ziua Naţională a fost marcată de cercetaşi prin „Parada Făcliilor” din cadrul manifestărilor de 1 Decembrie, la iniţiativa Consiliului Judeţean Alba şi a Primăriei Municipiului Alba Iulia. Peste 300 de cercetaşi s-au deplasat cu făcliile de la Casa de Cultură a Sindicatelor, până în Piaţa Cetăţii, marcând încheierea manifestărilor de 1 Decembrie, urmând apoi focul de artificii.

Parada a marcat, de asemenea, începutul festivităţii de închidere şi premiere, al cercetaşilor prezenţi la Festivalul Unitate si Prietenie, seara acestora continuând cu Balul Breslelor, în cadrul căruia fiecare Centru Local participant a avut ocazia de a-şi prezenta activitățile realizate în anul curent.

Festivalul este, printre altele, şi o competiţie, astfel, festivitatea de închidere a culminat cu premierea cercetaşilor câştigători, la diferite categorii. Seara s-a încheiat cu un concert susținut de trupa Sto and the Smoking Seasons. Ediţia a 15-a a Festivalului Național „Unitate și Prietenie” a fost realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Instituția Prefectului Alba, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Tehnic „Apulum”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, STP Alba, Grupul Skepsis, Miracolix, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Asociația RYMA. Evenimentul este realizat cu sprijinul şi ajutorul Supremia Alba Iulia, CoraTradeCenter Alba Iulia, Lin&Ema Alba Iulia și Mormota Cluj Napoca.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16648 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*