Foto: Experiență interactiv-educativă inițiată de Primăria Alba Iulia, în colaborare cu Muzeul Național al Unirii și Cinematograful “Inspire”

Este vorba de o adaptare pedagogică interactivă al celui mai important moment din istoria României, Unirea de la 1918. E aproape imposibil de descris în pagini puţine, dar este infinit mai uşor de descoperit pas cu pas, într-o lecție deschisă, povestea Unirii. Garda Națională de la Alba Iulia și Personalitățile Unirii aduc în actualitate fapte istorice greu de egalat, în care oamenii au ştiut să transforme vremurile şi să le rezume într-un singur cuvânt: Unire! Timp de 50 de minute, folosind imagini și filme de arhivă, în fiecare vineri, istoricii Muzeului Unirii vor povesti tinerilor, utilizând conceptul istoriei-trăite, cum s-a întâmplat Marea Unirea, biruinţa oamenilor asupra vremurilor şi împlinirea unui deziderat unic. Elevii de la școlile și liceele din Alba Iulia, dar și din județul Alba au întâlnire, în fiecare vineri, la Cinematograful “Inspire”.

”Prezentul are datoria de a rememora trecutul, pentru că, dincolo de ce a fost, nu există nicio certitudine despre ce va fi. Ne-a plăcut întotdeauna munca acestor voluntari, inițiatorii acestui spectacol care devine azi de inspirație didactică. E justificat absolut orice lucru, făcut pe limba lor, care le poate spune ceva în plus despre istoria noastră tinerilor. Toate aceste replici lasă fără replică, weekend de weekend, turiștii care vin la Alba Iulia. Evident, fiind atât de versatili, nu puteam rata ocazia de a naște o noua unire, a celor pasionați și dornici să afle exact și adevărat ce s-a întamplat acum 100 de ani.” A declarant primarul din Alba Iulia, Mircea Hava.

IMPORTANT! Lecția de istorie poate fi programată de către cadrele didactice printr-o solicitare scrisă la adresa evenimente@apulum.ro

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19054 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*