Foto: De „Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli”, polițiștii au fost prezenți la Liceul Sportiv din Alba Iulia. Elevilor li s-au oferit cărți și materiale informative

nonviolenta in scoli 02Joi, 29 ianuarie 2015, polițiști din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Alba și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba au fost prezenți în mijlocul elevilor de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, pentru a marca „Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli”. Cu această ocazie, peste 300 de elevi din clasele V – VII, beneficiari ai Campaniei „Copilărie fără delincvență”, au fost îndemnaţi să adopte un comportament nonviolent în orice împrejurare și să se ferească de situații care pot genera conflicte și le pot pune viața în pericol.

Elevii „Consiliului de Prevenire a Delincvenţei Juvenile”, au dat citire „Declaraţiei Împotriva Violenţei în Şcoală” elaborată de ei, cu sprijinul cadrelor didactice, fiecare elev primind câte un exemplar din această declaraţie precum şi un semn de carte cu următorul mesaj: „PRIETENIA este o soluție, VIOLENȚA este o capcană”.

Elevii au avut ocazia să viziteze Bibliobuzul, pus la dispoziția lor de Consiliul Județean Alba, să consulte cărţile din biblioteca pe roţi, iar reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba le-au oferit cărţi şi materiale informative.

Despre Redacția ProAlba 37494 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*