Fosta disidentă Doina Cornea a împlinit 85 de ani. La mulți ani!

doina corneaAstăzi, 30 mai 2014, este aniversarea doamnei Doina Cornea. Disidenta anticomunistă marcantă, publicistă și traducătoare împlinește frumoasa vârstă de 85 de ani. La mulți ani!

Despre Doina Cornea

Născută în Braşov, la 30 mai 1929, a fost asistent universitar (specialitatea limba franceză) la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. În perioada anilor ’80, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi opozanţi ai regimului comunist din România.

În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin reţele de prieteni), Încercarea Labirintului, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note şi prefeţe: Pr. Petru Gherman – Ieremia Valahul, Lao-tse – Tao to king, Gabriel Marcel – Dreptate şi Adevăr, Ştefan Lupaşcu – partea de Trialog din Omul şi cele trei etici ale sale. Între 1982 şi 1989 a difuzat 31 de texte şi proteste prin radio Europa Liberă.

În 1983 a fost destituită de la Universitatea din Cluj şi supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, ameninţări. Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Braşov răsculaţi la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestaţi pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987). Ulterior, a fost practic arestată la domiciliu până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestaţia stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanţe. După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Naţional al FSN, organism din care şi-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza dependenţei FSN de Gorbaciov şi de gorbaciovism.

A fondat (împreuna cu alţii, devenind apoi preşedintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, Cluj), ca o primă mişcare de unificare a opoziţiei democrate, din care s-a format mai tarziu Convenţia Democrată din România (CDR). Este membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale Memoria.

A publicat peste 100 de articole în ziare şi reviste precum 22, România liberă, Vatra sau Memoria. A susţinut conferiţe în ţară şi în străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle securité en Europe a l’aube du XXI ème siècle?, Europe: les chemins de la democratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

Scrieri

Liberté , Criterion, Paris, 1990
Libertate, Humanitas, Bucureşti, 1991
Scrisori deschise şi alte texte, Dacia, Cluj, 1991
Faţa nevăzută a lucrurilor, Dacia, Cluj, 1999
La face cachée des choses, Du Felin, Paris, 2000
Traduceri, Dacia, Cluj, 2000

Premii şi distincţii

A primit un mare numar de distincţii, titluri şi premii, dintre care cele mai importante sunt:
Premiul Thorolf Rafto (Norvegia, 1989)
Doctor honoris causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989)
Ordre national de la Légion d’Honneur, în grad de ofiţer (Franţa, 2000)
Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce (2000)

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18650 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*