Forum de dialog APL – ONG, înființat la Alba Iulia în urma întâlnirii autorităților cu cu mediul neguvernamental

intalnire ongAşa după cum se ştie, primăria a început lucrul la „Strategia 2014 – 2020 a Municipiului Alba Iulia”. În sedința trecută, Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens. O parte din proiectele acestei strategii dorim să le gandim în comun cu mediul neguvernamental, iar ulterior să le dezvoltăm împreună. Este important ca Alba Iulia să atragă fonduri pe cât mai multe canale, iar aceasta este o resursă importantă.

Primii partenerii de dialog în elaborarea şi identificarea necesităţilor ce stau la baza „Strategiei de dezvoltare 2014 – 2020” cu care primăria interacţionează sunt ONG-uri, entități pe care le considerăm foarte apropiate de nevoile orașului și ale locuitorilor săi, cât și cele care sunt senzitive la unele din problemele de dezvoltare ale orașului.

În urma întalnirii de astăzi s-a concretizat necesitatea înființarii unui forum de dialog APL – ONG care să se reunească trimestrial pentru discutarea problemelor de dezvoltare ale orașului care pot fi semnalate / soluționate în comun.

„Sunt partizanul sprijinirii activităților mediului neguvernamental, iar de-a lungul anilor de când sunt primar, îmi stau mărturie numeroasele HCl în care am propus alocarea de fonduri unor ONG-uri sau aprobarea unuor parteneriate cu ONG pt implementarea în comun a unor proiecte. Împreuna cu colegii mei, ne dorim o societate civilă care să nu fie dependentă de administraţia locală, ci care să completeze munca administraţiei. Vom contribui financiar acolo unde se vor aduce bani în oraş în proporţie de 80% şi este nevoie ca cineva să completeze restul de 20%. Consider că cei care muncesc în acest domeniu au dovedit individual performanţă. Acum este momentul să răspundem printr-o singura voce nevoilor oraşului, să pornim de la o strategie bazată pe aceste nevoi şi nu neaparat de la linii şi priorităţi de finanţare. Cred că aceşti profesionişti pot contribui la dezvoltarea acestei comunităţi”, a spus Mircea Hava.

intalnire ong 1Primăria va cofinanța doar ceea ce este stabilit și asumat în comun cu sectorul neguvernamental ca proiecte prioritare cuprinse în strategia de dezvoltare a Municipiului Alba Iulia pentru 2014 – 2020, iar acest lucru se va face procentual considerand si contribuția proprie a proiectelor ONG care iși desfășoară integral sau parțial activități în Alba Iulia, iar grupul țintă este majoritar tot din Alba Iulia. Cofinațăm proiectele care probează o recunoaștere rezonabilă a sprijinului finaciar oferit de la bugetul orașului

„Acceptăm punctual să devenim parteneri de proiecte ai unor ONG-uri, acolo unde programul de finanțare o permite și există un interes manifestat de către ONG-uri, dar în baza unor proiecte credibile, pertinent elaborate, care răspund cu șanse cerințelor finanțatorului. Suportul primariei va fi evident si in  acordarea cu celeritate de avize, acorduri și autorizații pentru proiectele de amenajări constructive ale ONG-urilor. In scurt timp vom propune un memorandum atenţiei celor cu care ne-am întâlnit astăzi asupra căruia vom cădea de acord ca instrument de lucru.” Nicolaie Moldovan – city manager.

Biroul de Presă al Primăriei Alba Iulia

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18452 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*