Florin Roman (PNL): “Programul PSD-ALDE “Lapte și miere” s-a transformat în…fiere”

Începând cu 1 august, guvernarea PSD-ALDE, obligă fiecare român care se încălzește cu gaze, să plătească cu 5,8% mai mult pentru factură. De la începutul acestui an, factura la gaz a crescut cu circa 22% și este posibilă o nouă majorare de la 1 octombrie a.c. În timp ce lideri ai PSD vorbesc de plafonarea prețului, alți lideri PSD măresc din trei în trei luni factura la gaz, așa cum se întâmplă și la curent electric, unde a fost aplicată o majorare de peste 5 procente.

Mierea promisă de PSD-ALDE se transformă în fiere: avem cea mai mare inflație din UE-5,4%, cea mai mare creștere a prețului la combustibili, cea mai mare creștere a ROBOR, din ultimii 5 ani, ceea ce înseamnă ”scumpirea” creditelor, dublarea prețului la alimentele de bază.

Scăderea pensiilor este prezentată ca fiind o ”creștere”. De la 1 ianuarie 2018, pensia fiecărui pensionar ar fi trebuit să crească cu 8%. Nu ca pomană, ci ca obligație, conform legii. Adică, la o pensie de 1000 de lei ar mai fi trebuit pus 80 lei, ori 12 luni, un total de 960 lei. Prin urmarea indexării punctului de pensie la 1 iulie, cu o ”creștere” de 10%, pensionarul primește în cele 6 luni, câte 100 lei, la o pensie de 1000 lei, adică 600 lei. Prin urmare, dacă scazi din cei 960 lei cuveniți ”creșterea” de 600 lei, ajungi la o scădere de 360 lei, bani furați de guvernarea PSD-ALDE, din buzunarele fiecărui pensionar.

O altă scădere este prezentată ca fiind o ”creștere” de acest guvern manipulator. Plata cu 50% pentru grupa I și cu 25% pentru grupa a II-a, trebuia să intre în aplicare încă din 2016. Acum, este prorogat din nou termenul la 1 octombrie 2018, deși pensiile beneficiarilor de grupe trebuiau recalculate și puse în plată încă din 2016. Iar cum merg recalculările la noi, sunt îndreptățit să cred că este o nouă ”țeapă” marca PSD, dată pensionarilor. Aceste lucruri nu le veți afla niciodată de la Antena 3 sau România TV, unde scăderile sunt prezentate ca și creșteri, iar creșterile la gaze, curent, credite, alimente sau medicamente, ca și scăderi. Mai îndrăzniți să credeți în minciunile PSDragnea?

 

Florin Roman, deputat PNL de Alba

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16856 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*