Florin Roman: Dumitrel şi Hava trebuie să îşi asume dezastrul PDL şi parteneriatul cu Băsescu

De ce e Alba pe primul loc la şomaj în Ardeal? De ce nu există nici un investitor major în judeţ? De ce s-au pierdut 18000 de locuri de muncă în Alba în ultimii 3 ani? Toate aceste întrebări au un răspuns foarte simplu: pentru că şi România şi judeţul Alba au fost conduse de PDL. Dacă România suferă doar de 3 ani de „binecuvântarea” lui Băsescu şi a PDL, noi la Alba suntem conduşi de acest partid de 8 ani, iar în Alba Iulia de 18 ani. Dezastrul se vede mai rău ca în alte părţi ale ţării.

Ion Dumitrel, PDL, preşedintele de Consiliul Judeţean şi Mircea Hava, PDL, primarul Alba Iuliei, sunt artizanii dezastrului economic din întreg judeţul Alba. „Opera” lor a fost desăvârşită în 2009-2012 cu largul „concurs” al echipei PDL condusă de Traian Băsescu: tăieri de salarii, închideri de spitale, alungarea investitorilor, batojocura pensionarilor, distrugerea învăţământului prin politizare.

Ion Dumitrel şi Mircea Hava nu vor să vorbească despre PDL. Ei nu vor să se ştie că au avut un rol decisiv în distrugerea economiei din judeţul Alba. Ei nu vor să se ştie că Boc şi PDL au luat acele decizii radicale cu ACORDUL lor, cu girul lor – al lui Hava şi Dumitrel. Ei sunt doi din stâlpii „puterii portocalii”. Boc şi Băsescu nu existau în politică fără oameni ca Dumitrel şi Hava care le-au dat voie, le-au permis să distrugă tot.

Dumitrel şi Hava sunt şi au fost un model de inspiraţie pentru echipa PDL-Băsescu. Ca şi Dumitrel-Hava, Băsescu şi Boc nu au fost în stare să aducă investiţii în România aşa cum cei doi nu au fost în stare să aducă în Alba pe cineva important în atâţia ani.

Şi modul de a cheltui cu poftă şi în neştire banii publici este tot un model brevetat de Hava şi Dumitrel în PDL. E motivul pentru care PDL e şi numit „partidul primarilor”: pentru că ei asta ştiu să facă! – după modelul Hava – Dumitrel: Să se caţere la putere şi să toace banii publici. Atât. Nimic despre dezvoltare, nimic despre investiţii, nimic despre prosperitate economică. PDL e construit exact pe astfel de oameni: care consumă maxim şi nu aduc nimic.

Ion Dumitrel şi Mircea Hava trebuie să răspundă zi de zi până la alegeri despre dezastrele produse de PDL. Ei sunt purtătorii de cuvânt ai acestui partid, ai lui Băsescu şi Boc. Ei trebuie să spună de ce judeţul Alba e nedezvoltat economic, de ce au permis ca PDL să facă un rău atât de mare şi de ce au susţinut o astfel de politică anti-naţională şi fără suflet.

aracer.mobiанонимайзер вконтакте с музыкой

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18824 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*