Finanţare pentru Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba

În urma concursului de proiecte culturale din sesiunea de finanţare a A.F.C.N. III/2012, pentru aria Patrimoniu Imaterial, Centrul  de Cultură “Augustin Bena” Alba a obţinut o finanţare în valoare de 36450 lei, pentru  proiectul  „Veste-n ţară ni s-o datu” – Colinde din Transilvania. Proiectul a fost iniţiat de Serviciul de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale, din cadrul instituţiei de cultură judeţeană, urmând să fie implementat în perioada  2.04.2012 – 30.09.2012. Proiectul constă în realizarea unui volum ce va cuprinde colinde laice şi religioase din judeţul Alba şi un CD audio, cu cele mai reprezentative grupuri de colindatori din judetul Alba.

Promovarea proiectului finanţat de A.F.C.N. se va realiza prin intermediul Festivalului de colinde, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sebeş, Centrul  Cultural Lucian Blaga Sebes, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”Alba, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia, Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba, Asociaţia Prietenii Muzeului Unirii, Radio Cluj şi TVR Cluj.

„Cartea se doreşte a fi un instrument de lucru, un ajutor pentru elevii claselor de canto popular şi muzică tradiţională al Şcolilor de Artă şi Liceelor de Muzică, ei fiind primii beneficiari ai acestei culegeri având şi cunoştinţele necesare pentru descifrarea textului muzical. Preconizăm peste o sută de tineri interpreţi de cântec popular care vor beneficia de rezultatele proiectului” a precizat coordonatorul proiectului cultural, Marinela Baba.

Serviciul de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale, din cadrul Centrului  de Cultură “Augustin Bena” Alba nu este la prima finanţare obţinută de la AFCN. În toamna anului trecut, a fost implementat cu succes proiectul cultural “Nunta în Transilvania”, care s-a bucurat de foarte multe aprecieri.

раскруткакак взломать страницу в социальной сети вконтакте

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22001 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*