Întrebam, nu demult, doi prieteni dragi, pe o reţea de socializare, rugându-i să-mi spună părerea lor despre filosofia de viaţă, ce cred ei că înseamnă la modul personal şi general, să definească acest concept şi să-mi spună cum ar trebui să fie pusă în aplicare de fiecare. Nici unul dintre ei nu a ştiut concret să-mi răspundă: unul a reacţionat indiferent şi foarte sec, limitându-se doar la simplul fapt că e obosit şi că nu are chef, iar celălalt mi-a transmis cât se poate de concludent că, având în vedere situaţia în care se află, din nefericire, rămânând fără serviciu, nu poate să filosofeze momentan asupra nici unui aspect al vieţii. Primul locuieşte în Alba Iulia, iar al doilea prieten s-a stabilit şi locuieşte în Spania de 14 ani, după ce şi-a petrecut prima etapă din viaţă la Cluj-Napoca.
Făcând o paranteză, în discuţia mea cu cel de-al doilea îi spun aşa:
– „te-am pus în dificultate cu întrebarea mea?”
– zice: „da”
– atunci eu îi răspund tranşant: „înseamnă că nu o aplici”
– el: „fără muncă nu prea ai filosofii de viaţă”
– „nici planuri de viitor nu prea mai poţi face”
– „staaaaai aşa şi visezi”
– eu răspund: „nu mai ai 15 ani, nu mai e timp pentru a visa, e nevoie de ceva practic”
– el: „aşa e, aşa simt eu acum, că nu mă poţi filosofa”
– întreb: „dar, responsabilitatea, în toate chipurile şi formele ei, nu creează o filosofie de viaţă, din care poţi spera?”
– „să fii îngrijit, ordonat, disciplinat, să renunţi la viciile, capriciile, lucrurile inutile cu care te-ai obişnuit sau molipsit, prin care pe unii ai reuşit să-i plictiseşti, pe alţii ai obişnuit să-i tratezi cu indiferenţă, aroganţă sau minciuni la infinit”
– „o filosofie de viaţă nu înseamnă să filosofezi pur şi simplu, la nesfârşit, mai degrabă să filosofezi asupra modului tău de viaţă, ce trebuie făcut pentru a schimba ceva, asupra conştiinţei şi comportamentului tău, asupra unui model de a câştiga încredere şi recunoştinţă”
Avea dreptate prietenul meu clujean, prin aceea că fără muncă nu prea ai filosofii de viaţă şi nici planuri de viitor nu prea mai poţi face… „Staaaai aşa şi visezi”, în timp ce prietenul albaiulian dormea obosit sau se uita la un film, plictisit, neştiind el să răspundă sau măcar să presupună că prin indiferenţă şi atitudine de cocostârc „lenea” lipsei de comunicare nu te va lăsa să visezi departe, ci doar să „staaaaai aşa şi visezi”, în lumea viselor. Situaţia e următoarea: unul stă şi visează cum să-şi găsească de lucru, iar celălalt stă liniştit şi visează că oricum nu e de lucru şi nu crede că lucrurile se pot schimba. Aşadar, într-un fel sau altul, nici unul din ei nu aplică, nu ştiu, nu vor sau nu cred că pot depăşi limita comodităţii pentru a-şi însuşi valorile unei „filosofii de viaţă”.
Da, prin muncă se poate adopta filosofia de viaţă, prin muncă şi responsabilitate, prin muncă şi sacrificii, prin muncă şi înţelepciune, prin muncă şi experienţă de viaţă, prin muncă şi bun-simţ.
Nu, nu prin promisiuni şi discursuri populiste despre planuri de viitor, nu prin dorinţa de a ieşi în evidenţă sau prin a arăta tu cât eşti de opozant, nu prin critici şi acuze fără argumente solide şi edificatoare, nu prin a arăta oamenilor cât de tare poţi să strigi, nu prin polemici şi injurii, nu prin sondaje direcţionate, nu prin cheltuieli de buget nejustificate pentru campanii electorale de propagandă, nu prin influenţe şi canale de informaţii create în scopul de a dezinforma sau devaloriza ordinea firească a informării actorilor neutri şi spectatorilor pătimaşi de spectacol, nu prin decredibilizare, nu prin monopolizare a cuvântului, nicidecum prin monopolizare a faptelor, nicidecum prin atitudine arogantă, nicidecum prin forţă şi falsă vitejie, nicidecum prin tăcere şi planuri secrete, fără comunicare cu membrii comunităţii în care te-ai încadrat, obţinând încredere şi putere, nu prin onoare de „încoronat”, ci prin onoarea de a depune coroane în dreptul statuii lui Mihai Viteazul, în onoarea celor care s-au sacrificat pentru dreptate ca filosofie de viaţă, în onoarea celor care au luptat pentru filosofiile de viaţă în care au crezut, în onoarea celor care au unit românii într-o cetate istorică şi sub amprenta multor filosofii de viaţă, în onoarea tuturor românilor care au dorit să fie: libertate, egalitate, fraternitate, iar mai târziu, după acelaşi somn impus al credinţei într-o filosofie de viaţă, au cerut în egală măsură: eliberare, democraţie, dreptate şi prosperitate.
În final, mă rezum la a simplifica eu compoziţia discursului, prin a vă întreba, d-lor aspiranţi locali la fotolii şi funcţii politice de conjunctură, de ce nu creaţi şi nu perfecţionaţi un program de măsuri de austeritate cu voi înşivă, pentru voi înşivă, pentru a filosofa puţin mai mult asupra vieţii d-voastră, în general, asupra vieţilor noastre, în special, şi asupra vieţii politice, în particular?
De ce nu dovediţi că meritaţi să câştigaţi încrederea albaiulienilor, de ce nu doriţi să obţineţi un vot sincer, de cele mai multe ori un vot fără lipsă de idei sau opţiuni, prin responsabilitate, corectitudine, disciplină şi educaţie, obligaţie şi datorie civică, generozitate, conştientizare şi conştiinţă, moralitate, principialitate, dreptate şi adevăr, printr-o stare normală de a spune exact cum stau lucrurile, prin etică şi puterea de a dialoga în mod firesc la modul cel mai simplu şi realist, de ce nu vă asumaţi răspunderea de a fi umani, în primul rând?
Duriga Rareş Daniel. Albaiulian care locuieşte, momentan, în Spania.
Fii primul care comentează