Fără consolidarea identității sale culturale, Alba Iulia va fi un oraș cu fața la zid. La zidul Cetății!

Dorin SERDEAN | 2016Viitorul unui oraș precum Alba Iulia, cu o puternică vocație europeană, depinde de modul în care administrația publică locală înțelege să consolideze identitatea culturală a acestui loc.  Există în această perioadă tentația de a vorbi despre platforme industriale, despre investiții de tot felul, dar ar trebui, dincolo de propagandă, să înțelegem și să sprijinim ideea că o identitate culturală puternică, bazată pe câteva produse culturale prestigioase, ar aduce municipiului Alba Iulia beneficii economice însemnate, desigur, pe termen mediu și lung. A venit momentul în care trebuie să avem curajul gândirii la nivel mare, pe termen lung. Programul meu,  Apulum SMART, cel pe care l-am supus deja atenției dumneavoastră în liniile sale generale are și o însemnată dimensiune culturală. O să spuneți, poate, că Alba Iulia are deja o identitate istorică bine conturată și nu pot să vă contrazic, dar pot să vă întreb: oare acest aspect este suficient pentru a genera dezvoltare locală pe termen mediu și lung?

În domeniul cultural avem, fără doar și poate, nevoie de parteneriate public-private corecte și mai ales transparente, parteneriate capabile să antreneze vizibil și viabil ONG-urile specializate pe domeniul cultural și al promovării patrimoniului cultural. Municipalitatea nu trebuie să fie atotștiutoare și nici nu trebuie să se comporte ca atare față de o comunitate care a demonstrat, de-a lungul timpului, că are idei valoroase. O mai puternică reprezentativitate a sectorului ONG în domeniul cultural și în raport cu municipalitatea va genera, pe cale de consecință, evenimente culturale de calitate capabile să atragă în zonă turiști. Turismul bazat pe evenimente va cunoaște o creștere exponențială în următorii zece ani și pentru a vedea că este așa și nu altfel, analizați tendința la nivel european și, mai ales, regional. Dincolo de politică, se ridică în mod legitim două întrebări și anume: vom fi aici să îi întâmpinăm pe acești turiști cu evenimente prestigioase? Vom fi aici beneficiind de pe urma nișei de turism de tineret? Evident, depinde doar de modul în care vom fi capabili să dezvoltăm și să consolidăm ceea ce s-a făcut bun deja în acest domeniu. Festivalul “Dilema Veche” sau Festivalul de Teatru „Povești” au demonstrat că putem fi pe harta evenimentelor culturale importante. E necesar însă să facem mai mult pentru a obține rezultate mai bune pentru Alba Iulia și pentru locuitorii săi.

Am auzit des în ultima vreme despre ideea realizării la Alba Iulia a unui Teatru Dramatic și nu o resping neapărat dar înainte de asta ar fi mai înțelept, cred, să înființăm aici un Teatru de Revistă, mult mai potrivit și mai aproape de gusturile publicului albaiulian și nu numai. O astfel de inițiativă sustenabilă ar permite realizarea unor stagiuni care să atragă la Alba Iulia un public numeros, mai ales că în România nu există un număr foarte mare de astfel de teatre. În plus de asta, pentru următorii ani, Alba Iulia ar trebui să genereze o atractivitate din ce în ce mai crescută pentru teatrul independent și pentru spectaculosul teatru de stradă. În același context cultural, susținerea publică a unui proiect de cinematograf de artă  este un deziderat pentru care ar trebui să ne luptăm mai des și sunt dispus să fac asta în anii următori.

Realizarea acestor proiecte despre care am vorbit, succint, va consolida identitatea și unicitatea culturală a municipiului, va da o direcție de dezvoltare locală clară, care ține de politici publice moderne și nu de mult mai cunoscuta politică partinică ce poate să ne despartă în perspectiva alegerilor din luna iunie a acestui an. Apulum SMART susține ideea consolidării identității culturale a municipiului fără de care Alba Iulia va deveni un oraș cu fața la zid. E adevărat, cu fața la zidul Cetății…

Dorin Pavel Șerdean,

Candidat UNPR la Primăria Alba Iulia

Despre Redacția ProAlba 37482 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*