Expoziția de artă plastică „Sebeșul în culori”. O altfel de sărbătoare a orașului

Mircea Trifu

Prin Expoziția de artă plastică „Sebeșul în culori”, organizată în perioada 15 august – 30 septembrie 2020, la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm, vă propunem un nou orizont de culoare și armonie, semnat de artiștii plastici sebeșeni: Anghel Elena, Bena Ioan, Constantin Marieta, Măcinic Eugen, Preja Voicu, Sîrbu Aurel, Susan Dorică, Tomescu Eugen (iar lista rămâne deschisă).

Emoția și sensibilitatea artiștilor construiește un univers aparte, demonstrând fiecare în felul său că arta deschide ferestre spre frumos, spre valori așternute pe pânză care tind, aici „la curțile dorului”, să devină veșnicii. Inocența culorilor ne poartă cu gândul spre „nebănuitele trepte” ale inspirației, ale creației și ale frumuseții. Fiecare tablou își spune propria poveste fără cuvinte, arta fiind doar o formă de comunicare, dovedindu-se a fi cea mai puternică legătură a omului cu realitatea în care trăiește. O realitate care ne poartă pașii spre lumină. O lumină în care ne regăsim fiecare…

Vă invităm să vizitați, în această vară, Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm și să ne sărbătorim orașul altfel, cu responsabilitate, cu bucurie, cu tot ce avem mai frumos, la Sebeș.

Organizatori: Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22510 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*