Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, solicită atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea Țării Moților

Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, solicită Guvernului României includerea Țării Moților în programele operaționale pentru viitorul ciclu financiar al Uniunii Europene, reiterând susținerea pentru atragerea fondurilor europene în scopul dezvoltării acestei zone.

La inițiativa europarlamentarului de Alba, Victor Negrescu, grupul de europarlamentari PSD, au transmis o scrisoare reprezentanților Guvernului, agențiilor de dezvoltare regionale și altor decidenți locali, pentru a semnala faptul că, în varianta propusă de Guvern a Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeană a fost uitată zona de investiții teritoriale integrate destinate Țării Moților.

Mai exact, Guvernul actual nu a inclus în planurile sale de finanțare europeană, teritoriile și organizațiile cuprinse în Legea nr. 176/2020, respectiv Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru şi Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară «Moții, Țara de Piatră» pentru zona Munților Apuseni, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Dezvoltare Sustenabilă și Integrată în Țara de Sus pentru județele Suceava, Botoșani şi Iași, şi Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară – ITI Microregiunea Țara Făgărașului pentru județele Sibiu şi Brașov. De asemenea, aceste teritorii și organizații nu sunt incluse nici în programele operaționale pentru următorul ciclu financiar, deși Legea nr. 176/2020 prevede că Ministerul Fondurilor Europene va aloca fondurile necesare asistenței tehnice în vederea elaborării strategiei pentru Investițiile Teritoriale Integrate (ITI).

Țara Moților, cunoscută și ca Țara de Piatră, este una dintre cele mai frumoase regiuni etnografice din România. Este situată în Munții Apuseni și cuprinde porțiuni din județele Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara și Arad. Crearea unui ITI pentru această zonă ar permite finanțarea dezvoltării zonei, prin fonduri acordate direct pe zona de infrastructură, turism, protejare a patrimoniului cultural și a mediului, sau pentru dezvoltarea antreprenoriatului local.

”Viitorul buget european şi Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie să fie motorul modernizării României, iar țara noastră nu îşi permite să rateze această oportunitate istorică de dezvoltare. De aceea avem nevoie să realizăm un plan de dezvoltare sustenabilă a României, cu direcţii clare, corelate cu recomandările specifice de ţară, în aşa fel încât resursele europene să fie utilizate coerent şi eficient, dar mai ales să genereze un impact concret şi pozitiv asupra nivelului de trai al comunităților locale.”, se arată în scrisoarea transmisă de delegația României din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.

Europarlamentarii PSD solicită inițierea de demersuri coordonate la nivelul instituțiilor guvernamentale și locale în vederea includerii teritoriilor și instituțiilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 176/2020 (Țara Moților – Țara de Piatră, Țara de Sus – nordul Moldovei și Țara Făgărașului) în Acordul de Parteneriat care se va negocia cu Comisia Europeană, precum și în Planul Național de Redresare și Reziliență sau în programele operaționale europene.

  ”Ne exprimăm disponibilitatea și deschiderea în a lucra împreună în vederea susținerii demersurilor necesare atragerii de fonduri europene în scopul dezvoltării comunităților locale din România. România are nevoie de o abordare coerentă și proactivă pentru a sprijini zonele cu deficiențe de dezvoltare, iar folosirea eficientă a resurselor europene reprezintă cheia în această direcție. Un Guvern al Partidului Social Democrat a creat ITI Delta Dunării, iar modelul s-a dovedit eficient. Este timpul să extindem mecanismul recomandat de instituțiile europene către alte zone prioritare de investiții, precum Țara Moților.” a mai transmis eurodeputatul de Alba, Victor Negrescu.

La nivelul județului Alba, scrisoarea a fost transmisă directorului general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu și primarului orașului Zlatna, Silviu Ponoran, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Țara de Piatră”

Scrisoarea a fost trimisă avându-se în vedere mai multe aspecte, între care recomandările Comisiei Europene cuprinse în Raportul de Țară pe 2019, document european în care se recomandă crearea zonelor pentru Investiții Teritoriale Integrate pentru a reduce disparitățile dintre regiuni, dintre zonele rurale și cele urbane și dintre cetățeni.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23651 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*