Elevii voluntari au dăruit cutii cu jucării şi jocuri educative copiilor din spitalele din Alba Iulia, Sebeș și Cugir

copii spital 1Copiii internaţi în Spitalul Judeţean Alba şi în spitalele orăseneşti din Sebeş şi Cugir au avut joi, 3 octombrie, un motiv de bucurie. Elevii voluntari implicaţi în proiectul „Miniludotecă pentru sănătatea ta” au dus la secţiile de pediatrie cutii cu jucării şi jocuri educative, pentru ca perioada petrecută de copiii bolnavi departe de casă, să fie cât mai puţin traumatizantă şi pentru a aduce un zâmbet pe faţa copiilor spitalizaţi.

Proiectul este desfăşurat de către Asociaţia GISAS Sebeş în parteneriat cu cele trei unităţi medicale (Spitalul Judeţean Alba, Spitalul municipal Sebeş şi Spitalul municipal Cugir) şi presupune crearea unor spaţii de joacă pentru copiii internaţi.

copii spital 3Elevii voluntari au făcut o surpriză plăcută copiilor bolnavi ca să uite, măcar pentru puţin timp, de suferinţa lor. Voluntarii, cu  braţele pline de cutii cu jocuri logice, matematice, jocuri cu meserii, lego, şah, remi, Monopoly şi Piticot, au fost primiţi cu nerăbdare pe secţia de pediatrie şi la locul de joacă.

Pregătirea voluntarilor a fost asigurată de către Direcţia Judeţeană a copii spital 2Tineretului şi Sportului Alba, iar jocurile au fost achiziţionate atât de Asociaţia GISAS, cât şi de oameni de afaceri inimoşi, din cele trei oraşe.

copii spital 4Acţiunile nu se vor opri aici, fiindcă toţi cei 150 de elevi din cadrul şcolilor partenere (Şcoala „Silviu Cărpinişianu”, structură a Liceului Tehnologic Sebes, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Sebeş, Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia şi Şcoala Gimnazială Nr. 3 Cugir) vor fi implicaţi în diverse activităţi de voluntariat ce se vor desfăşura în cadrul miniludotecilor din cele trei secţii de pediatrie. Elevii voluntari se vor juca cu copiii internaţi în secţiile de pediatrie, vor încerca să-i distreze şi să-i ajute să treacă mai uşor peste perioada internării în spital. Aceştia se vor afla la minilidotecă după terminarea orelor de la şcoală, conform unui program stabilit.

copii spital 5Existenţa unei miniludoteci, a unui spaţiu pentru activităţi recreative în spitale, este considerată benefică pentru psihicul micuţilor internaţi. În plus, acţiunile trezesc spiritul de solidaritate a tinerilor implicaţi în proiect cu colegii lor aflaţi în suferinţă. Timp de o oră sau două, copiii vor intra în jocul voluntarilor şi vor uita de dureri, injectii şi branule. Pe parcursul activităţilor ce se vor desfăşura pe perioada unui an, elevii vor fi îndrumaţi de 15 voluntari cadre didactice şi reprezentanţi ai comunităţilor locale.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18459 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*