Elevi din Alba, rezultate de excepție la etapa naţională a concursului cercurilor tehnico-aplicative cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”

Mircea Trifu

concurs pompieri 1În perioada 13-16 iulie, în municipiul Piteşti s-a desfăşurat etapa naţională a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. La concurs au participat echipele reprezentative a 16 judeţe, printre care şi echipele reprezentative ale judeţului Alba. În urma desfăşurării celor trei probe de concurs (o probă teoretică şi două probe practice -transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe o distanţă de 50 de metri şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat), echipa de concurs pompierigimnaziu a Liceului „Doctor Lazăr Chirilă” Baia de Arieş a devenit vicecampioană naţională, ocupând un meritoriu loc II (premieră pentru judeţul Alba) , iar echipa de liceu de la Colegiul Naţional „ David Prodan” Cugir a ocupat locul VI.

Componenţa celor două echipe care au reprezentat cu succes judeţul Alba:

Echipa Liceului „Doctor Lazăr Chirilă” Baia de Arieş  a fost compusă din elevii Goia Paul, Peteleu Alin, Costea Cristina, Alba Silvia, sub coordonarea domnului profesor Bîrla Alin;

concurs pompieri 2Echipa Colegiului Naţional „ David Prodan” Cugir a fost compusă din elevii Ureche Luisa, Romoşan Emmanuela, Găinar Dan, Muscaliuc Raul, sub coordonarea domnului profesor Badea Marius.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba dorește să felicite echipajele care au reprezentat județul Alba pentru efortul depus la acest concurs, dar și pentru frumoasa performanță obținută de “micii pompieri”- cea de vicecampioană națională!

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22558 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*