Duminică: La Alba Iulia va avea loc cel de-al doilea concert al stagiunii Orchestrei de Cameră ,,Augustin Bena”. Merită să mergeți!

orchestraDuminică, 20 martie 2016, Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba vă invită la cel de-al doilea concert al Stagiunii Orchestrei de Cameră ,,Augustin Bena,”. Concertul va avea loc la Casa de Cultură a studenților din Alba Iulia, începând cu orele 19.00 Orchestra de Cameră “Augustin Bena” este compartiment în cadrul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba și a luat ființă în luna iunie 2013. Orchestra are ca obiective diversificarea ofertei culturale a instituției , promovarea tinerilor muzicieni din România și promovarea muzicii culte europene și a lucrărilor unor importanți compozitori. Activitatea orchestrei este coordonată de muzicianul Dan Liviu Cernat iar concertul de debut a avut loc în luna octombrie a anului 2012, în cadrul proiectului Zilele “Augustin Bena.” Orchestra de cameră reunește, și de această data, 15 muzicieni care vor interpreta lucrări ale compozitorilor W. A. Mozart, E. Elgar, S. Barber și B. Britten. La pupitrul dirijoral se va afla invitatul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba, dirijorul Cosmin Morariu.  El este muzician la Filarmonica de Stat ,,Moldova” din Iași și a avut, de-a lungul timpului, numeroase colaborări în țară și în străinătate. Este absolvent de artă dirijorală la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și doctorand al Universității de Arte ,,George Enescu” din Iași.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16364 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*