Duminică: Cea de-a VI-a ediție a sărbătorii „Roadele Toamnei la Noșlac”. Târg agricol, parada portului popular, spectacole și artificii

roadele toamneiDuminică, 4 octombrie 2015, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a sărbătorii intitulate sugestiv „Roadele Toamnei la Noşlac”. Este vorba de o sărbătoare specială în care producătorii agricoli din zonă îşi expun cu mândrie produsele agricole. În expoziţia organizată cu acest prilej în centrul comunei Noşlac vor expune toţi producătorii individuali din zonă care îşi vor delecta vizitatorii cu cele mai frumoase produse agricole şi cu mâncăruri tradiţionale.

Programul manifestării începe la ora 12:30 cu un Te Deum şi depuneri de coroane la monumentul eroilor urmat de parada portului popular şi vizitarea târgului agricol. De la ora 14:00, pe scena amplasată în centrul comunei vor evolua Fanfara Augustin Bena, Ansamblul folcloric Augustin Bena, dirijat de Alexandru Pal şi soliştii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Nicolae Tuhuţ Ina Todoran, Ionica Moroşanu şi formaţiile artistice ale căminelor culturale din Unirea, Stremţ, Lopadea Nouă, Fărău, Hopârta, Noşlac şi Floare de colţ din Galda de Jos. Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Primăria şi Consiliul Local Noşlac în parteneriat cu Centrul de Cultură Augustin Bena Alba.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19328 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*