DSVSA Alba: Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane și măsuri pentru prevenirea răspândirii acestei boli

La sfârșitul lunii aprilie, Pesta Porcină Africană (PPA) evolua în 128 de localități din 16 de județe, cu un număr de 530 de focare (dintre care 11 în exploatații comerciale), iar în alte 5 județe existau doar cazuri la mistreți. De asemenea, este de precizat că numărul focarelor stinse – 712 – îl depășește pe cel al focarelor active.

Boala nu evoluează pe teritoriul județului Alba, însă există focare active în gospodării ale populației dintr-un județ vecin – Bihor –, iar în aceste condiții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Alba reia solicitarea către toți cetățenii județului să aibă foarte mare grijă când achiziționează porci, de la persoane necunoscute, care pot fi samsari de animale.

Solicităm crescătorilor de animale să nu procedeze la achiziţii de porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoțite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.

Orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare.

Pentru prevenirea răspândirii bolii, târgurile de animale, inclusiv din Alba, sunt închise pe perioadă nedeterminată de timp.

Pesta Porcină Africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc.

Pentru această boală nu există vaccin, nici tratament. Singurele metode de prevenție eficiente sunt menținerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme și gestionarea rapidă și eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricții privind mișcarea animalelor, a produselor și subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile și controlul circulației animalelor.

Pentru a proteja porcii din exploataţii de această boală, A.N.S.V.S.A. recomandă respectarea următoarelor:

  • nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
  • creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici;
  • nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;
  • dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
  • nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
  • nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
  • nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Vânătorii și responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunțe D.S.V.S.A. Alba despre orice situație în care au depistat porci mistreți morți, ori cu comportament specific modificat și să transmită probe pentru diagnosticul de laborator.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

Orice suspiciune că un mistreț sau un porc domestic poate fi bolnav de PPA trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, medicului veterinar oficial sau la D.S.V.S.A. Alba la numărul de telefon 0258 835 915 sau e-mail office-alba@ansvsa.ro.

Subliniem că Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni. Acest virus are, însă, impact la nivel economic și social. 

Biroul de presă al D.S.V.S.A. Alba

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18882 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*