Dr. Teodor Holhoș- PLUS Alba, despre coronavirus, prevenție și importanța statului acasă

Dragii mei albaiulieni și români de pretutindeni,

Mă adresez vouă acum, mai puțin ca medic sau om politic, mai mult ca cetățean al acestei țari și părinte cu copii, care dorește să ne fie bine tuturor si să avem un viitor fericit înainte. În actuala stare de tensiune mondială, aș vrea să vă pot spune senin că totul va fi bine și să fiți calmi, dar nu pot. Și atunci vă cer: FIȚI RESPONSABILI! Pentru voi însivă și pentru sănătatea celor dragi, STAȚI ÎN CASE! Eu fac asta încă de la decretarea stării de urgență națională, am închis orice activitate. Nu mi-a fost ușor să iau decizia aceasta, am sub conducerea mea peste cincizeci de angajați, cărora a trebuit să le spun că situația este incertă în toate privințele. Dar în situații ca acestea primează sănătatea angajaților, a familiilor lor și a celor din jur. Economic, va fi greu pentru toată lumea, pentru toate țările afectate. Dar asta va fi o problemă pe care o vom confrunta ulterior. În momentul de față esențială este supraviețuirea, scăderea riscului îmbolnăvirilor masive. Eu sunt un om destul de cerebral și puține lucruri mă sperie. Acum însă, e diferit. Luptăm cu un inamic invizibil și necunoscut, care ne raspândește teamă și panică. Și cu toate măsurile draconice luate în China și în statele europene, lupta cu virusul este contra cronometru și s-a dovedit că este greu de ținut sub control.

Aș fi vrut ca medic, să vă spun că avem soluții, cum avem medical aproape la orice problemă de sănătate. Acum, din păcate, nu avem. Ne rămâne doar prevenția.

Și asta înseamnă: evitarea totală a contactelor sociale o perioadă și o igienă riguroasă. Nu neglijați spălatul des și corect pe mâini, are o importanță vitală, evitați contactul cu persoane bolnave, nu luați medicamente antivirale sau antibiotice fără prescripția medicului, dezinfectați frecvent suprafețele locuinței și purtați mască dacă sunteți răciți, dacă aveți simptome ușoare specifice, nu aglomerați spitalele și cadrele medicale care luptă cu numărul mare de pacienți infectați, adresați-vă medicilor de familie sau sunați pe liniile de urgențe puse la dispoziție de autorităti. Peste toate astea, rămâneti în casele voastre, limitați la maxim ieșirile pe stradă. Gândiți-vă la voi, la copiii voștri, dar mai ales la părinții și bunicii voștri, cărora, având și alte afecțiuni specifice vârstei, coronavirusul le poate fi fatal. Este o realitate dureroasă, văzuta zi de zi la numărul de morți din Italia. Ei, cu un sistem medical bine pus la punct și cu o situație economică superioară României, luptând până la epuizare cu moartea, au fost răpuși destul de dramatic.

Noi încă mai putem lua măsuri, să ne izolam, să uitam de ieșitul pe străzi câteva săptămăni, nu e imposibil. E singura noastra șansă. Sistemul nostru medical este mult mai șubred, o știm cu toții, incomparabil cu al unor țări precum: Franța, Germania, Italia, Suedia, Norvegia. La noi dotările sunt minime, spitalele insuficiente, aparate de ventilație mecanică într-un număr mult prea mic pentru a face fața unei epidemii. Sistemul sanitar românesc este un sistem supus încă claselor politice corupte, preocupate de interese personale, mai presus de nevoia  fundamentală de sănătate și siguranța cetățeanului. Mi-e greu să mă gândesc ce va fi în două, trei săptămâni, când vom fi asemenea Italiei, când vom ajunge la incapacitatea de a mai trata, când vom face triajul persoanelor în funcție de vârstă și de șansele de supraviețuire, când medicii și cadrele medicale vor fi epuizați o luptă neîncetată și fără izbandă, când crește numărul de morți si odată cu aceasta și panica generală. Nu așteptați să vă opreasca armata sau autoritățile să mai umblați pe străzi, gândiți-vă că orice persoană cu care intrați în contact poate fi purtător, mai ales cu fluxul mare de persoane venite din zonele afectate, care nu respectă carantina.

Nouă nu ni se cere decât să stăm în case, nu să luptăm în prima linie cu cei care primesc pacienții bolnavi. Sfătuiți-vă apropiații să stea în interiorul locuinței, feriți-i de orice contact, mai ales persoanele vulnerabile, vârstnicii și bolnavii, țineți legătura telefonic, este foarte usor să se intensifice neliniștile, depresia, panica. Răspândiți speranța în jur, dar fiți responsabili mai mult decât oricând. Dacă până acum ne-am permis  libertatea de a nu merge la vot, de a nu ne interesa soarta acestei țări, de a ne vedea doar de binele propriu, acum nu se mai poate. Ne responsabilizăm, ca să supraviețuim. În ultimele două săptămâni ne-am resetat la valorile esențiale, existențiale, minore. Nici noi, nici marii conducători ai lumii nu mai ținem mult cont de lucrurile materiale, de statut, de dezvoltarea tehnologiei și jocuri de putere. Toți vrem să supraviețuim și să fim sănătoși, să câștigăm acest război nevăzut și să putem zâmbi fericiți. Va urma o perioadă exterm de grea economic, va fi un colaps greu de depăsit, economia globală va trece printr-o criză fără precedent. Dacă vom fi sănătoși, vom trece și peste astea.

Așa cum ca și medic imi ascultați sfaturile și indicațiile terapeutice, pentru a vă vindeca, acum vă rog mai mult, să fiți ascultatori. Toți vrem să trăim și să fim sănătoși. Toți vrem să întrezărim speranța și să ne asiguram un viitor frumos. Dar acum trebuie să depunem un efort în plus. Să participam activ la binele mondial.

Să auzim de bine și să ne revedem sănătoși! 

RĂMÂNEȚI ÎN CASE ALĂTURI DE FAMILIE!

E O LUPTA A TUTUROR!

FIȚI RESPONSABILI!

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21033 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*